Menuţ Maximinian, ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud

de | ian. 12, 2021 | Cultură

Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud are din aceste zile un nou președinte, în persoana scriitorului Menuţ Maximinian. Acesta a fost ales cu unanimitate de voturi de Comitetul Director şi membrii fondatori ai Asociaţiei, în urma trecerii la cele veșnice, în octombrie anul trecut, a fostului președinte, Andrei Moldovan.

 Menuţ Maximinian a fost mereu alături de Andrei Moldovan în toate proiectele Socieţăţii, încă de la înfiinţare, fiind secretarul acesteia şi ţinând toată arhiva documentelor la zi. Este scriitor, jurnalist, etnolog, director la cotidianul Răsunetul, realizator de emisiuni la AS TV, radio Renaşterea şi Radio Someş. A urmat Universitatea Babeş‐Bolyai, Facultatea de Litere, secţia română‐etnologie, cu masterat în Etnologie la Universitatea de Nord Baia-Mare. Are publicate cărţi pentru care a fost distins cu premii naţionale şi internaţionale. De asemenea, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România.

„Menuţ Maximinian a fost mereu aproape de asociaţie, sediul Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud fiind în clădirea ziarului Răsunetul, al cărui director este. Suntem convinşi că Menuţ Maximinian va face lucruri frumoase şi de calitate ca preşedinte al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Îi urăm success şi vom fi alături de el!, se arată în comunicatul de presă, semnat de Comitetul Director al Societății.

Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud (ASSBN) este o asociaţie cu personalitate juridică, ce numără peste 50 de membri, iar preşedinte de onoare este Irina Petraş, preşedintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Asociaţia realizează o serie de activităţi, printre care: instituirea unor premii anuale pentru cele mai bune cărţi apărute, pe genuri literare; cicluri de prelegeri culturale ale scriitorilor în liceele din judeţ; întâlniri cu redactori ai unor reviste literare din ţară; prezentarea unor cărţi-eveniment, în prezenţa autorilor; realizarea unor dezbateri tematice, cu participarea unor invitaţi etc.

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrului „Puck”

Primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrului „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor prezenta la finalul săptămânii două spectacole cu magie, aventuri și învățăminte de viață. Este vorba de „Palkó és Panna”/„Palkó si Panna” (sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 11) și de „Croitorașul cel isteț”...

Măiestrie vieneză la Opera Națională din Cluj-Napoca

Măiestrie vieneză la Opera Națională din Cluj-Napoca

Premiera Cavalleria rusticana/Dodici anni dopo de Pietro Mascagni/Mario Menicagli a deschis stagiunea 2022-2023, sâmbătă 24 septembrie. De altfel, întreagul an se anunță plin de evenimente de neuitat, artiști desăvârșiți și opere de excepție. Publicul trebuie doar să...