Istoric român, membru titular al Academiei Române. Din 1995 a fost membru al Academiei de Științe și Litere din Geneva. Astăzi vom vorbi despre Șerban Papacostea.
S-a născut în București, la 25 iunie 1928, ca fiu al juristului Petru Papacostea, un descendent al familiei de origine macedo-română Gușu Papacostea, întemeietorul primei școli românești din Macedonia. A urmat cursurile liceului „Dimitrie Cantemir“ din București, pe care l-a absolvit în 1946. A absolvit, în anul 1950, Facultatea de Istorie și Geografie din București. În anul 1968 a obținut titlul de doctor în istorie, cu teza „Oltenia sub austrieci (1718-1739)“, premiată, trei ani mai târziu, de Academia Română.
În perioada comunistă a fost deportat într-un lagăr de muncă forțată la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Este văr cu scriitorul Vintilă Horia.
A lucrat iniţial ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1954-1957), pentru ca apoi, vreme de peste 50 de ani, începând cu 1957, să devină cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române, pe care l-a condus ca director în perioada 1990-2001.
Academicianul Şerban Papacostea este considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România, care a îmbogăţit literatura de specialitate cu o solidă operă ştiinţifică. În 1971 a publicat „Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739“, lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu“ al Academiei Române. Între operele sale majore se numără lucrări precum: „Geneza statului în Evul Mediu românesc. Studii critice“ (1988) sau „Românii în sec. XIII. Între cruciadă şi Imperiul Mongol“ (1994).
Între anii 1990 și 2001 a fost directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“ din București. Din 1990 a fost membru corespondent al Academiei Române.
A contribuit la scrierea tratatului „Istoria României“ (vol. III, 1964), la scrierea sintezelor „Istoria poporului român“ (1970) şi „Istoria României“ (1999).
Este autorul unor lucrări referitoare la activitatea unor reputaţi istorici români: „N. Iorga şi Insitutul de Istorie Universală“ (1991), „Testamentul istoriografic al lui N. Iorga“ (1991), „Gheorghe I. Brătianu: istoricul şi omul politic“ (1993), „Un dascăl de rigoare ştiinţifică şi morală: Dionisie M. Pippidi“ (1994) ş.a.
În 2008, preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de cavaler, iar în 2017, aceeaşi distincţie, în grad de Ofiţer.
Șerban Papacostea a murit la data de 6 aprilie 2018 la București.
Surse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Șerban_Papacostea
