Sergiu Celibidache – românul cu care se mândrește orașul München

Sergiu Celibidache este compozitorul român sub care  Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Sergiu Celibidache s-a născut la data de 11 iulie 1912 în Roman. La șase luni de la nașterea sa (1913), familia Celibidache se mută la Iași – unul dintre cele mai importante orașe culturale ale României. La fel ca Lucian Blaga, nici Sergiu Celibidache nu a vorbit decât târziu, la vârsta de 3 ani. Avea un tatăl autoritar, fost ofițer de cavalerie și prefect al Iașiului care punea presiune asupra lui să devină prefect în locul său.  Încă de mic, de la vârsta de 4 ani, a început să învețe să cânte la pian. Era talentat. Își amintește cum dădea concerte acasă în fața familiei sale. Într-un interviu a mărturisit:  „Când aveam 4 ani dădeam concerte, aşa, fără public, într-un pod gol, fără lumină, cu mult praf, şi foarte rece. Mulţumeam publicului, deşi nu ştiam ce înseamnă asta. Fusesem o dată la un concert adevărat unde am văzut că se aplauda, că se mulţumea la sfârşit şi, atunci, o făceam fără să ştiu să cânt la pian, nu cântam, mi se părea doar foarte interesant.”

Și-a efectuat studiile liceale și muzicale la Seminarul Pedagogic din Iași, până în 1930. Pe parcursul studiilor dădea dovadă de o inteligență ieșită din comun. Însă, deși potențialul său îi deschidea multe drumuri, a ales dintre toate, doar unul singur, muzica. Își dorea cu orice preț să devină muzician. Dar pentru că tatăl său îl dorea politician s-a văzut nevoit să se despartă de casa părintească.

Şi-a continuat studiile la Bucureşti, unde își câștiga existența din munca de pianist la o școală de dans.

După ce și-a terminat stagiul militar în anul 1935, a plecat la Paris pentru a studia muzică. În timp ce era la Paris, a ascultat într-o zi la radio un cvartet de coarde de Hei     nz Tiessen și este atât de entuziasmat de această operă  încât a compus propriul cvartet de coarde, pe care l-a trimis compozitorului. Tiessen, care era  profesor la Facultatea de Muzică din Berlin, a remarcat potențialul muzical deosebit al lui Celibidache și îl invită la Berlin.

A acceptat invitația profesorului și în scurt timp învață limba germană pentru a se putea înscrie la Facultatea de Muzică a Universitatii Friedrich-Wilhelm. În anul 1945 a devenit dirijor pro tempore al Orchestrei Filarmonice din Berlin. Cât timp a dirijat acest cor s-a impus ca personalitate în lumea muzicii. Știa toate partiturile pe de rost.  A rămas în memoria corului drept un om excepțional de exigent și care avea un stil incomod de conducere.  Pentru duritatea sa, ansamblul a votat un nou dirijor, mai blând.

În perioada următoare nu a avut un post stabil. A dirijat orchestre în America de Sud, Germania, Franța și Suedia.

Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală în Italia, apoi în Franța și Germania. Cursurile erau ținute doar unui număr restrâns de studenți, selecționați cu rigurozitate.

În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice. Stilul său de a dirija era foarte original, era cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor. Cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect aparte în sala de concert.

Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care se pot menționa, cetățean de onoare al orașului München (1992).

A trecut la cele veșnice în data de 14 august 1996.

În cele ce urmează vă invit să ascultăm împreună un fragment din Rapsodia Română, compusă de George Enescu, interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de maestrul Sergiu Celibidache în anul 1978.

 

Surse:

https://www.radioromaniacultural.ro/portret-sergiu-celibidache-un-filosof-al-muzicii-universale/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Celibidache

http://www.fundatia-celibidache.com/biografie

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Sergiu Celibidache - românul cu care se mândrește orașul München
Loading
/
Maurice de Vlaminck – reprezentant principal al fauvismului

Maurice de Vlaminck – reprezentant principal al fauvismului

Pictor și publicist francez, unul din reprezentanții principali - alături de Henri Matisse, Andre Derain și Raoul Dufy - ai fauvismului, mișcare artistică din anii 1904 - 1908, care punea accentul pe intensitatea culorilor în pictură. Acesta a fost Maurice de...

Émile Zola – romancier francez

Émile Zola – romancier francez

Émile Zola este unul din cei mai populari romancieri francezi. Printre titlurile sale se numără „Germinalul”, „Nana” sau „La paradisul femeilor”. Émile Zola s-a născut la data de 2 aprilie 1840 în Paris. Tatăl său era inginer civil și a fost angajat să construiască...

Octavian Goga – luptător pentru Unire

Octavian Goga – luptător pentru Unire

Octavian Goga a fost un poet, politician și prim-ministru al României și membru al Academiei Române. Octavian Goga s-a născut la data de 1 aprilie 1881 în Rășinari. Tatăl său era preot, iar mama sa era învățătoare. De asemenea mama sa  a colaborat în tinerețe cu...

Miron Costin – cronicar român

Miron Costin – cronicar român

Miron Costin a fost un boier, diplomat, dregător și important cronicar moldovean. Cea mai cunoscută operă a sa este „Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche”, în care continuă să relateze istoria poporului nostru din momentul...

Părintele Nicolae Steinhardt – autorul Jurnalului fericirii

Părintele Nicolae Steinhardt – autorul Jurnalului fericirii

Doctor în drept constituțional, scriitor, publicist și critic literar, originar din comuna Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la creștinism în închisoarea de la Jilava, unde a fost botezat de Părintele Mina Dobzeu. Autorul unei opere unice...

Elena Farago –  poeta copiilor

Elena Farago – poeta copiilor

Poetă română care nu s-a bucurat de o copilărie frumoasă dar care a compus poezii pentru copii. Aceasta a fost Elena Farago. S-a născut pe 29 martie 1878, într-o familie de greci din Bârlad, fiica lui Francisc şi Anastasia Paximade. A fost rodul căsniciei acestei...