Sergiu Celibidache – românul cu care se mândrește orașul München

Sergiu Celibidache este compozitorul român sub care  Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Sergiu Celibidache s-a născut la data de 11 iulie 1912 în Roman. La șase luni de la nașterea sa (1913), familia Celibidache se mută la Iași – unul dintre cele mai importante orașe culturale ale României. La fel ca Lucian Blaga, nici Sergiu Celibidache nu a vorbit decât târziu, la vârsta de 3 ani. Avea un tatăl autoritar, fost ofițer de cavalerie și prefect al Iașiului care punea presiune asupra lui să devină prefect în locul său.  Încă de mic, de la vârsta de 4 ani, a început să învețe să cânte la pian. Era talentat. Își amintește cum dădea concerte acasă în fața familiei sale. Într-un interviu a mărturisit:  „Când aveam 4 ani dădeam concerte, aşa, fără public, într-un pod gol, fără lumină, cu mult praf, şi foarte rece. Mulţumeam publicului, deşi nu ştiam ce înseamnă asta. Fusesem o dată la un concert adevărat unde am văzut că se aplauda, că se mulţumea la sfârşit şi, atunci, o făceam fără să ştiu să cânt la pian, nu cântam, mi se părea doar foarte interesant.”

Și-a efectuat studiile liceale și muzicale la Seminarul Pedagogic din Iași, până în 1930. Pe parcursul studiilor dădea dovadă de o inteligență ieșită din comun. Însă, deși potențialul său îi deschidea multe drumuri, a ales dintre toate, doar unul singur, muzica. Își dorea cu orice preț să devină muzician. Dar pentru că tatăl său îl dorea politician s-a văzut nevoit să se despartă de casa părintească.

Şi-a continuat studiile la Bucureşti, unde își câștiga existența din munca de pianist la o școală de dans.

După ce și-a terminat stagiul militar în anul 1935, a plecat la Paris pentru a studia muzică. În timp ce era la Paris, a ascultat într-o zi la radio un cvartet de coarde de Hei     nz Tiessen și este atât de entuziasmat de această operă  încât a compus propriul cvartet de coarde, pe care l-a trimis compozitorului. Tiessen, care era  profesor la Facultatea de Muzică din Berlin, a remarcat potențialul muzical deosebit al lui Celibidache și îl invită la Berlin.

A acceptat invitația profesorului și în scurt timp învață limba germană pentru a se putea înscrie la Facultatea de Muzică a Universitatii Friedrich-Wilhelm. În anul 1945 a devenit dirijor pro tempore al Orchestrei Filarmonice din Berlin. Cât timp a dirijat acest cor s-a impus ca personalitate în lumea muzicii. Știa toate partiturile pe de rost.  A rămas în memoria corului drept un om excepțional de exigent și care avea un stil incomod de conducere.  Pentru duritatea sa, ansamblul a votat un nou dirijor, mai blând.

În perioada următoare nu a avut un post stabil. A dirijat orchestre în America de Sud, Germania, Franța și Suedia.

Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală în Italia, apoi în Franța și Germania. Cursurile erau ținute doar unui număr restrâns de studenți, selecționați cu rigurozitate.

În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice. Stilul său de a dirija era foarte original, era cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor. Cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect aparte în sala de concert.

Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care se pot menționa, cetățean de onoare al orașului München (1992).

A trecut la cele veșnice în data de 14 august 1996.

În cele ce urmează vă invit să ascultăm împreună un fragment din Rapsodia Română, compusă de George Enescu, interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de maestrul Sergiu Celibidache în anul 1978.

 

Surse:

https://www.radioromaniacultural.ro/portret-sergiu-celibidache-un-filosof-al-muzicii-universale/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Celibidache

http://www.fundatia-celibidache.com/biografie

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Sergiu Celibidache - românul cu care se mândrește orașul München
Loading
/
Trăirea evanghelică în viața Sfântului Ierarh Nicolae

Trăirea evanghelică în viața Sfântului Ierarh Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari și mai populari sfinți ai Bisericii. Numit al doilea Înaintemergător, prieten și laudă a apostolilor (Acatist), întâi stătător al ierarhilor, se bucură de o mare iubire și cinstire din partea credincioșilor, poate...

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Părintele Cleopa Ilie a fost unul dintre marii duhovnici ai Moldovei, care, mânat de dorința de a face bine, și-a dedicat întreaga viață rugăciunii și pocăinței, ajutând și pe alții să dobândească harul primit de la Dumnezeu. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar...

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul și harisma bucuriei

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul și harisma bucuriei

„Cel ce iubește puțin, dă puțin; cel ce iubește mai mult, dă mai mult. Iar cel ce iubește foarte mult, ce are vrednic de dat? Se dă pe sine însuși”, va spune Sfântul Cuvios Porfirie Cavsocalivitul. Și aici este sursa bucuriei, harisma interpretată de cuvios drept un...

Protoiereul Alexie Toth – sfântul emigranților|EPISCOPUL BENEDICT

Protoiereul Alexie Toth – sfântul emigranților|EPISCOPUL BENEDICT

Credinţa este un dar, o putere și un far călăuzitor, dar este și o căutare permanentă. Ceea ce înseamnă că are un dublu caracter, pe de o parte, este ceva stabil, fix și sigur, iar, pe de altă parte, are o înfăţișare mișcătoare, în sensul unei neliniști, cercetări sau...

PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007)

PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007)

Părintele Ioanichie Bălan este unul dintre cei mai cunoscuți călugări-cărturari din întreaga țară, un impresionant număr de creații proprii ale acestuia văzând lumina tiparului între anii 1980 și 2008. Părintele Ioanichie Bălan s-a născut la data de 10 februarie 1930...