Sfânta Liturghie Arhierească de Naşterea Domnului la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”

de | dec. 25, 2023

Luni, 25 decembrie 2023, de praznicul împărătesc al Naşterii Domnului – Crăciunul –, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de soborul sfântului locaş de închinare.

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului:

„După 40 de zile de post, post binecuvântat, post al bucuriei, pentru că osteneala duhovnicească a fost pentru pregătirea praznicului împărătesc al Naşterii Domnului, care, în sine, este o sărbătoare a darurilor, o sărbătoare a bucuriei, pentru că Dumnezeu trimite lumii pe Fiul Său din iubire nemărginită de oameni, ca şi chip al iubirii Sale desăvârşite, să-Şi arate iubirea faţă de întreaga  umanitate. Deşi, umanitatea aştepta împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu şi împlinirea profeţiilor, pentru că patriarhii şi împăraţii înţelepţi, proorocii, inspiraţi de Duhul Sfânt, au profeţit cu sute de ani înainte Întruparea Fiului lui Dumnezeu, precum Sfântul şi marele Prooroc Isaia a făcut-o cu 600 de ani înainte, când a zis „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi îi vor pune numele Emanuel, care însemnează „cu noi este Dumnezeu”, totuşi, la împlinirea acestei făgăduinţe, la plinirea vremii, cum spune Sfântul Apostol Pavel că S-a Întrupat Mântuitorul, parcă nu era suficient de pregătită, deoarece pentru Fiul lui Dumnezeu nu s-a găsit un loc în timpul recensământului pe care l-a poruncit cezarul August ca să se înscrie toată lumea, ei coborând din Galileea în Betleem, în cetatea lui David, nu s-a găsit un loc la casa de oaspeţi, iar Hristos se Naşte în anonimat, în întuneric, în inima pământului, pământ pe care a venit să-l rezidească, să-l răscumpere cu tot ce este pe el, cu întreaga umanitate şi să mântuiască sufletele oamenilor. Deci, Fecioara Maria naşte în modestie, în smerenie, dar cu multă iubire şi încredere în făgăduinţa lui Dumnezeu, Naşte pe Fiul său Cel Unul Născut şi Îl înfăşoară în modeste scutece, dar Îl înconjoară şi-L învăluie  cu iubirea ei. Aproape a fost, apoi, Sfântul şi Dreptul Iosif, au venit păstorii, vestiţi de îngeri, care au cântat primul imn, de „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu li pe pământ pace, între oameni învoire”, pace care nici astăzi , iată, nu este desăvârşită pe pământ, deoarece vrăşmaşul păcii, diavolul, seamănă între oameni tulburare şi război, nedreptate şi răutate. Toate acestea Hristos a avenit ca  Domnul păcii, aşa a fost vestit, şi cei ce L-au căutat şi L-au primit au găsit pacea, binecuvântarea, lumina, bucuria şi harul. Iată, am slujit la sfânta noastră Catedrală Episcoplă „Sfânta Treime”, după ce am ascultat colindele în zilele premergătoare Crăciunului, peste 2.500 de colindători, în cete, în grupuri de copii, de la copiii de la gradiniţă, la copiii de gimnaziu, la cei de liceu, coruri şi oameni maturi, îmbrăcaţi în stariele lor tradiţionale, ne-au colindat la sfânta noastră Catedrală, arătând că românii nu şi-au pierdut tradiţia, nici în ţară, nici afară, în lume, oriunde ar fi, ne-au colindat frumos şi le mulţumim şi le-am mulţumit. Acum suntem în plină sărbătoare, la sfânta Catedrală Episcopală, împreună cu soborul părinţilor, care au stat la dispoziţia credincioşilor pentru a-i mărturisi şi împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului, spre o frumoasă pregătire de sărbători. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, pentru că Hristos S-a Născut ca om, pe pământ, ca omul, prin har şi botez, să se nască în cer, să devenim fii ai lui Dumnezeu după har. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Paula Bondre.

La momentul chinonicului, preoţii şi diaconii Catedralei au colindat credincioşii cu una dintre cele mai frumoase colinde româneşti.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Mai multe fotografii AICI.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie de Anul Nou la Catedrala Episcopală din Baia-Mare

Sfânta Liturghie de Anul Nou la Catedrala Episcopală din Baia-Mare

Luni, 1 ianuarie 2025, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului şi Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de preoţii şi diaconii sfântului locaş și...

Sfânta Liturghie Arhierească în Ziua Națională a României

Sfânta Liturghie Arhierească în Ziua Națională a României

În Duminica a XXXI-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a rugat cu credincioșii Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor slujitor alcătuit din slujitorii sfântului locaș. Soborul a...

Hramul bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Hramul bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a rugat la hramul bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare, unde a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și...

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Joi, 21 noiembrie 2024, de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Paraclisul  Centrului Eparhial din Baia Mare, în fruntea unui sobor de...