Sfânta Maria Skobtova – o altfel de ipostază a sfințeniei

de | mart. 31, 2021 | Cărți vechi și noi

Recenzie la: Laurence Varaut, Maria Skobţova. Sfântă ortodoxă victimă a nazismului (1891-1945), trad. Vasilica Eugenia Cristea, col. „Spiritualitate”, vol. 15, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2017, 196 p. (first published under Editions Salvator, Paris, 2014).


O lucrare interesantă şi scrisă într-un stil plăcut, densă ca volum de informaţii şi ziditoare. Aşa ar putea fi caracterizată succint biografia dedicată de Laurence Varaut Sfintei Maria Skobtova (apărută iniţial la Editions Salvator din Paris în anul 2014 şi tradusă în anul 2017 şi în limba română). Dacă nu ar avea pasaje atât de ample din textele liturgice, a căror extensivitate dăunează conţinutului, însăilate în paginile naraţiunilor, şi anumite inexactităţi şi inconsecvenţe în citare, ar putea fi lesne considerată o operă fără cusur. Chiar şi aşa însă, e o carte valoroasă, de mare folos cititorului ce vrea să afle mai multe atât despre biografia celei căreia îi este dedicată, cât şi despre istoria exilului rus din spaţiul francez.

Personalitate importantă a acestuia, cea prezentată aici a beneficiat de-a lungul timpului de mai multe monografii[1] şi a fost evocată, în texte mai ample sau mai brevilocvente încă din timpul vieţii.[2] Polivalenţa personalităţii ei, la fel ca şi interdisciplinaritatea operei ei scriitoriceşti, ce reuneşte poeme, eseuri, articole teologice[3] şi piese de teatru, au fost şi ele evidenţiate. Totuşi, o sinteză precum aceasta, ce se prezintă, din punct de vedere stilistic mai degrabă ca o operă de popularizare decât ca o investigaţie ştiinţifică aridă, marcată de clişeele unui astfel de demers, având însă consistenţa unui demers serios, întocmit cu meticulozitate, se lăsase aşteptată.

Segmentată în trei mari părţi ce sunt urmate de un epilog (p. 175-178), o prefaţă semnată de Gabriel Matzuneff (p. 179-180), o listă bibliografică ce prezintă lucrările utilizate drept surse în cadrul fiecărei unităţi tematice (p. 181-184) şi un index (p. 185-194), cartea prezintă periplul biografic al Elisabetei Pilenk, devenită cunoscută în calendarele ortodoxe drept Sfânta Maria Skobtova pentru viaţa, mărturia ei şi decesul petrecut în lagărul de la Ravensbruck, fără a-i oculta vreun aspect şi oferind de asemenea cititorilor informaţii cu privire la contextul care au determinat evoluţia anumitor evenimente sau le-au schimbat cursul. Primul capitol al lucrării este astfel dedicat vieţii şi activităţii ei de până la exil (p. 15-71), cel de-al doilea, vieţii ei civile din exil şi unei prime părţi a activităţii ei misionare (p. 73-126), iar cea din urmă experienţelor care au definit-o în cadrul celei de-a doua conflagraţii mondiale şi martiriului cu care culminează ele (p. 129-171).

Laurence Varaut prezintă informaţii cu privire la familia şi educaţia tinerei Elisabeta, prima şi a doua dragoste, mariaje, copii, activitatea ei culturală, socială, politică, modul în care a ajuns să devină prima femeie care a absolvit teologia la Moscova, vocaţia ei monahală atipică şi alte chestiuni similare. Într-un ton ce vădeşte influenţe cohel-iene,[4] el realizează o tentativă de restituire biografică sub forma istoriei romanţate, interpunând în cadrul descrierilor dialoguri imaginare sau reale şi oferind păreri, constatări şi concluzii personale cu privire la anumite evenimente prezentate. Departe de a ştirbi din valoarea demersului său, aceste procedee, altminteri uzuale unui anume tip de discurs şi prezentare, îl fac să fie şi mai savorus şi-l despovărează de marasmul unei prezentări lineare, încărcate de enumerări de date şi descrieri, căreia atât de multe monografii contemporane îi sunt tributare.

La reuşita unui astfel de demers restitutiv şi diversitatea stilistică şi narativă ce-l defineşte, contribuie cu certitudine şi personalitatea şi viaţa celei evocate. De altfel, în întreg peisajul aghiografic răsăritean contemporan, dar şi în cel creştin, sunt destul de rare poveştile de viaţă atât de savuroase ca ale maicii Maria Skobtova şi experienţele atât de diverse, care contribuie la metamorfozarea interioară a unui personaj cu anvergură duhovnicească de talia ei.

Atenţia pentru detalii a autorului, care nu uită să-i evidenţieze escapadele din tinereţe, precum exatricularea din liceu, datorată faptului că a făcut temele unei colege,[5] debuturile vieţii amoroase,[6] activitatea de militant politic,[7] ce-i va aduce şi necazuri, dar şi alte aspecte similare, se constituie într-un atuu al lucrării. Aceeaşi atenţie o va păstra el şi în descrierea vieţii ei de după îmbrăţişarea monahismului. Aici, aceasta îi va sluji de cele mai multe ori în procesul de caracterizare al maicii Maria. Va remarca de exemplu faptul că:

„Nu-i plăceau rugăciunile îndelungate în capelă. Mitropolitul Evloghie se aştepta mereu la o adevărată transformare monahală, dar aceasta nu s-a produs niciodată. Avea un anume talent pentru pictură, făcea ornamente, ţinea cercuri literare. Venea rareori la slujbe. Avea foarte multe relaţii.”[8]

Cu aceeaşi acribie descrie scriitorul francez şi modul în care Sfânta s-a pus întru totul în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui, îngrijindu-se de săracii Parisului, de ruşii din exil care ajunseseră într-o stare materială şi sufletească deplorabilă, de oamenii cu debilitate mentală sau alte suferinţe sufleteşti. Ajutorul dat everilor în timpul celui de-al doilea Război Mondial şi viaţa ei de lagăr, înspre care a fost condusă din pricina acestuia, sunt şi ele subliniate, la fel ca şi impactul pe care îl are asupra unor colege de lagăr precum nepoate generalului de Gaulle, prezenţa ei acolo. Iată un astfel de exemplu:

„Deseori seara, înainte de închiderea barăcilor, maica Maria merge la tinerele rusoaice. „Uneori ele îngenunchează. Privesc spre cer. Maica Maria le vorbeşte despre Constantinopol, despre creştinismul bizantin,” îşi aminteşte Genevieve de Gaulle, nepoata generalului.

Cu câtă tandreţe şi cu câtă înflăcărare povesteşte tovarăşelor sale amintiri din Rusia: „Îi plăcea să vorbească cu soldaţii ruşi. Îşi povesteşte viaţa. Am văzut-o rugându-se în tăcere, meditând.”[9]

Nici moartea ei în lagăr şi ipoteza, vehiculată de unii dintre biografii săi, conform căreia ar fi luat locul unei alte deţinute ce urma să moară,[10] nu-i scapă biografului. În plus, el se foloseşte de poemele maicii Maria pentru a reliefa modul în care anumite evenimente prin care trece îi afectau starea de spirit şi ţine să evidenţieze modul în care presimte anumite evenimente precum moartea fiului ei Iura, înlăgărat şi el (p. 169). Toate acestea sporesc valoarea lucrării, dându-i şi calităţi de cercetare istorică.

Prin modul plăcut în care prezintă biografia marii sfinte rusoaice contemporane din exilul francez, Laurence Varaut reuşeşte nu doar să ofere o frumoasă monografie ce o readuce în atenţie pe maica Maria Skobtova, într-o perioadă în care unii ar putea afirma chiar că trece printr-un con de umbră, ci şi să ofere cititorilor o lucrare dedicată unei personalităţi care a creat punţi între spiritualităţi, a înţeles vocaţia ei dincolo de graniţele ei formale şi a reuşit să evidenţieze, întru-un mod rar întâlnit în istoria ortodoxiei, vocaţia universală a creştinismului, manifestată în iubirea nebună pentru aproapele.


[1] Cf. Helene ARJAKOVSKY, Le Sacrament du frere, Le Sel de la terre, Paris, 1995 (tradusă şi în limba română. A se vedea: Hélène ARJAKOVSKY-KLÉPININE, Viaţa şi învăţăturile Maicii Maria Skobţova (1891-1945) – iubirea nebună de aproapele, col. „Philosophia Christiana,” trad. Maria Cornelia ICĂ, Editura Deisis, Sibiu, 2000; IDEM, Et la vie sera amour. Destin et lettere du pere Dimitri Plepinine, Les Editions du Cerf, Paris, 2005; Stratton SMITH, Mère Marie, nonne et rebelle, Presses de la Cite, Paris, 1965; Serge BULGAKOV, L’Epouse de l’Agneeau, L’Age de l’Homme, Paris, 1984.  

[2] Andrew LOUTH, Modern Orthodox Thinkers. From the Philokalia to the present, Society for Promoting Christian Knowledge, London, 2015, pp. 111-126; Mordecai PALDIEL, Saving the Jews. Amazing stories of men and women who defied „final solution,” Taylor Trade Publishing,  New York, 2011.

[3] Cf. Le jour du Saint-Esprit, Les Editions du Cerf, Paris, 2011.

[4] Ce pot fi identificate cu precădere în romanul Al cincilea munte. A se vedea: Paulo COELHO, Al cincilea munte, trad. Carmen VASILESCU, col. „Cartea de pe noptieră,” vol. 23, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002.

[5] „Liza este o tânără idealistă, nerealistă şi în decalaj total cu lumea pe care pretinde că o educă… Pe deasupra, este exmatriculată din liceu pentru că a făcut tema unei colege, căci generozitatea sa nu are limite. Când directoarea îi spune că nu poate rămâne în şcoală după acest incident, ea răspunde:

– Aveţi dreptate întru totul!” Laurence VARAUT, Maria Skobţova. Sfântă ortodoxă victimă a nazismului (1891-1945), trad. Vasilica Eugenia CRISTEA, col. „Spiritualitate”, vol. 15, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2017, p. 31.

[6] „Liza, la 18 ani, nu se gândeşte încă la căsătorie, când cunoaşte un tânăr fantezist şi seducător, Dimitri Kuzmin-Karavaiev. Se vor căsători în 9 februarie 1910.

În vârstă de 24 de ani, avocat, membru al partidului social-democrat, provine dintr-o familie bună – tatăl său e profesor de drept şi va fi procurator militar în Franţa în timpul Primului Război Mondial – trăieşte pentru poezie, discuţii nesfârşite, revoluţie. Exaltaţi, şi în acelaşi timp copilăroşi, se ascund într-o zi sub masa acoperită cu o faţă de masă şi acolo îi spun Sofiei Pilenko:

-Mama! Dimitri şi cu mine ne-am hotărât să ne căsătorim!
-Daţi-ne binecuvântarea dumneavoastră, Sofia Borisovna!” Ibidem, pp. 38-39. Cf.  Andrew LOUTH, Modern Orthodox Thinkers. From the Philokalia to the present, p. 113.

[7] Astfel, el subliniază, de exemplu, activitatea ei ca primar la Anapa şi modul în care i-a impresionat pe marinarii ce ameninţau sigoranţa oraşului în timpul primei conflagraţii monfiale. Cf. Laurence VARAUT, Maria Skobţova. Sfântă ortodoxă victimă a nazismului (1891-1945), pp. 61-63.

[8] Ibidem, p. 101.

[9] Ibidem, p. 164.

[10] „În 31 martie, Vinerea mare din 1945, maica Maria este selecţionată pentru camera de gazare. Sau poate ia de bună voie locul unei femei înspăimântate. Nu se ştie exact.” Ibidem, p. 170.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 26 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

Ultimele articole

Hristos – apa cea vie

Hristos – apa cea vie

Aspecte introductive Pasajele conținute în paginile Evangheliei de astăzi sunt rostite într-un context aparte. Hristos e furios pe cei din Iudeea. Acest lucru Îl determină să ia pentru o vreme calea Galileii și să-și dorească să nu participe la una dintre sărbătorile...

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Din punctul de vedere al Părinţilor răsăriteni, spiritualitatea creştină este echivalentă vieţii în Hristos, însuşită la nivel doctrinar, sacramental şi duhovnicesc. Ea nu este apanajul exclusiv al clerului sau al cinului monahal, ci al tuturor credincioşilor angajaţi...

Avem nevoie de bucurie

Avem nevoie de bucurie

Unul din roadele Duhului Sfânt este bucuria. În lista pe care ne-o oferă Sfântul Apostol Pavel, bucuria apare imediat după dragoste, ocupând locul al doilea în succesiunea acestora: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea,...

Mai multe din Cărți vechi și noi
Ioan-Aurel Pop, L’identita Romena, Rediviva Edizioni, Milano 2019.

Ioan-Aurel Pop, L’identita Romena, Rediviva Edizioni, Milano 2019.

Președintele în exercițiu al Academiei Române, domnul academician Ioan-Aurel Pop este o voce importantă a istoriografiei românești contemporane. Textele sale, traduse în diferite limbi, vin să arate că cele zece titluri de doctor honoris causa pe care le-a primit de-a...

Recomandare de carte: „JURNAL Părintele Sofian, zugravul de suflete”

Recomandare de carte: „JURNAL Părintele Sofian, zugravul de suflete”

Într-un interviu acordat recent, cunoscutul profesor și psiholog clujean Mircea Miclea spunea că, în vremuri de criză, omul are nevoie de un plan, altfel spus să aibă un scop clar. Universitarul mai arată că, în general  cei care au avut un scop clar, au traversat...