Sfântul Corbinian din Freising | Ierom. Grigorie Benea

Vreme de 1000 de ani, Apusul și Răsăritul au fost unite în aceeași credinţă creștină. Creștini din Spania sau Galia puteau merge în pelerinaj la Locurile Sfinte și să se simtă la fel de acasă într-o biserică greacă sau siriană ca în bisericile din ținuturile lor de naștere. Călugări englezi sau germani puteau ajunge să trăiască în deșerturile Egiptului sau ale Palestinei, după cum pustnici egipteni sau sciţi puteau trăi în pădurile Britaniei sau chiar în îndepărtata Irlandă. Numeroși papi ai Romei din această perioadă, mulți dintre ei sfinţi, au fost de origine greacă. Astfel, în primul mileniu creștinii din întreaga lume erau uniţi într-o singură Biserică și o singură mărturisire de credinţă. Și poate cea mai grăitoare dovadă a acestei unităţi o găsim în vieţile sfinţilor.

O astfel de dovadă se poate găsi și în viaţa unui sfânt german din secolul al VIII-lea, despre care vom vorbi în cele ce urmează. Pentru că a trăit înainte de despărţirea Apusului de Ortodoxie (în anul 1054), el – împreună cu toţi ceilalţi sfinţi din Apus care au trăit în primul mileniu creștin – poate și trebuie să fie cinstit ca un sfânt al nostru, ortodox, cu nimic mai prejos decât sfinţii pe care-i cunoaștem și-i iubim.

Sfântul Corbinian s-a născut în jurul anului 670 în orășelul Châtres din apropiere de Paris. Puţinele lucruri pe care le știm despre el le găsim în viaţa sa, scrisă la sfârșitul secolului al VIII-lea de episcopul Arbeo de Freising. Tatăl sfântului, pe nume Waldegiso, era de neam franc, iar mama lui, Corbiniana, se pare că era irlandeză. Rămas de mic orfan de tată, Corbinian a fost crescut de credincioasa sa mamă în dragoste pentru Biserică și pentru Dumnezeu. Această dragoste l-a împins să-și părăsească încă de tânăr casa părintească, retrăgându-se în singurătate în pădurile din apropiere de Châtres. Și-a construit acolo un mic paraclis închinat Sfântului Gherman al Parisului, lângă care a trăit nu mai puţin de 14 ani singur cu Dumnezeu și cu animalele sălbatice. Această jertfă nu a rămas însă fără roadă, deoarece tânărul călugăr a dobândit încă de atunci harul Duhului Sfânt. Știrea despre el a început să se împrăștie și tot mai mulţi oameni veneau la mica sa sihăstrie pentru a-i cere sfatul și rugăciunile.

În anul 708 Corbinian hotărăște să plece la Roma – cel mai important loc de pelerinaj din Apus – pentru a se închina la mormintele Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel. Se întâlnește acolo cu sfântul papă Constantin (de origine asiriană), care văzând darurile lui îl îndeamnă stăruitor să meargă la misiune. Până la urmă sfântul acceptă și este hirotonit episcop rătăcitor, cu ascultarea de a-L propovădui pe Hristos în ţinuturile pe jumătate păgâne ale Europei centrale.

Facem aici o paranteză istorică. După căderea Romei la sfârșitul sec. al V-lea și invazia triburilor germane păgâne, Apusul Europei s-a scufundat într-o perioadă de mari frământări și tulburări, de mari mișcări de popoare, în care însăși credinţa în Hristos era ameninţată cu dispariţia. Păstori luminaţi de Dumnezeu – dintre care cel mai important a fost marele Patriarh al Apusului, Sfântul Grigorie Dialogul – au înţeles că singurul mijloc de a salva Biserica era cucerirea păgânilor înșiși, nu prin puterea armelor, bineînţeles, ci prin credinţă, prin puterea lui Hristos. De aceea ei au trimis oameni sfinţi la propovăduire, care prin stăruinţa și înţelepciunea lor au reușit să aducă încet-încet la Hristos toate triburile năvălitoare păgâne. Tot la fel s-a întâmplat și cu Corbinian.

După hirotonia sa, el a pornit înspre nord, ajungând în ţinuturile Elveţiei de azi și în Bavaria. Vreme de 7 ani a făcut acolo lucrare misionară printre păgâni, biruind mai ales prin bunătatea și dragostea sa. De pildă, un răufăcător pe care l-a scăpat de la moarte i-a devenit cel mai apropiat ucenic. În Tirolul de Sud, la Kuens, la poalele Munţilor Alpi, a construit o mănăstire pe care o folosea drept centru al călătoriilor sale. Chemarea sa era însă pentru viaţa în singurătate, iar lucrul cu oamenii îl obosea mult pe tânărul episcop. De aceea, în jurul anului 717 hotărăște să facă un nou drum la Roma pentru a-i cere patriarhului să-l elibereze de datoriile sale și să-i dea binecuvântare să ducă o viaţă de simplu călugăr.

Din acest al doilea drum la Roma se păstrează o întâmplare pentru care Corbinian a rămas cel mai cunoscut. În timp ce trecea Alpii, un urs i-a mâncat măgarul pe care își încărcase lucrurile. Ca pedeapsă, Corbinian îi poruncește ursului să ducă el încărcătura, iar animalul se supune ascultător. Astfel a putut trece munţii, ajungând în cele din urmă la Roma. Cu două secole mai înainte, Sfântul Gherasim de la Iordan făcea același lucru cu un leu, pe care îl folosea pentru paza cămilelor. Mult mai aproape de noi ca timp (în secolul XIX), și deci mai la îndemână de crezut, Sfântul Serafim din Sarov hrănea cu mâna sa tot un urs sălbatic, sub privirile îngrozite ale unei uceniţe. Același Duh Sfânt, care a sălășluit și în Sfântul Corbinian, și în Sfântul Gherasim, și în Sfântul Serafim, și în toţi sfinţii, le-a dat puterea de stăpâni asupra animalelor, aceeași putere pe care a avut-o și Adam în Rai. Pentru că în viaţa lor au biruit păcatul, ei s-au ridicat la starea omului de dinainte de căderea în păcat. Iată așadar o dovadă grăitoare a unităţii în Hristos a tuturor sfinţilor, fie că au trăit în Apus, fie în Răsărit, fi e în vremurile mai vechi, fi e în vremurile noastre.

Ajuns la Roma, Corbinian s-a întâlnit cu patriarhul Apusului, însă acesta nici n-a vrut să audă de dorinţa sa de pustnicie. L-a îndemnat din nou să-și folosească darurile pentru a-i lumina pe oameni și l-a trimis înapoi la propovăduire. La întoarcere, sfântul a fost chemat în Bavaria de către ducele Grimoald din Freising (în apropiere de München-ul de azi), pentru a întemeia acolo o episcopie. Însă pentru că Grimoald o luase de soţie pe văduva fratelui său, pe nume Plectrudis, Corbinian îi mustră pe amândoi și îi îndeamnă să înceteze viaţa în păcat. Ducele îl ascultă, însă Corbinian își atrage astfel ura lui Plectrudis, care încearcă de câteva ori să-l omoare. Până la urmă, Corbinian este nevoit să fugă, retrăgându-se la mănăstirea sa din Kuens.

Se întoarce la Freising de-abia după moartea lui Grimoald din 724, chemat de fiul acestuia, Hugibert. Acolo, sfântul construiește o biserică închinată Maicii Domnului, iar în apropiere întemeiază o mănăstire benedictină închinată Sfântului Ștefan, care a devenit mai târziu unul din cele mai importante centre duhovnicești din sud-estul Germaniei. Tot acolo, în ziua de 8 septembrie 730, Corbinian își încredinţează sufletul în mâinile lui Hristos, Căruia Îi slujise întreaga viaţă. La dorinţa sa, trupul i-a fost înmormântat la Mănăstirea Kuens din Tirol, însă în anul 769 episcopul Arbeo de Freising – care i-a scris și viaţa – îi aduce moaștele înapoi la Freising și le așează în catedrala orașului, unde odihnesc până azi. Mutarea moaștelor este sărbătorită la 20 noiembrie. Sfântul Corbinian a fost unul dintre apostolii și părinţii duhovnicești ai Bavariei și primul episcop de Freising, fiind până azi cinstit ca ocrotitorul episcopiei de München-Freising.

Fie ca pentru rugăciunile lui, Dumnezeu să ne dea și nouă milă și iertare de păcate. Amin!

Articol preluat din Revista Renașterea, septembrie 2011

Mai multe din Biografii
Sfântul Ștefan cel Mare și sfânt – domnul Moldovei

Sfântul Ștefan cel Mare și sfânt – domnul Moldovei

Sfântul Ștefan cel Mare, domnul Moldovei este una din cele mai importante personalități românești. A fost un domnitor drept, iubit de supușii săi, care pe drept cuvânt  îl putem numi „atletul lui Hristos”, aşa cum l-a numit papa Sixt al VI-lea . În decursul vieții...

Nicolae Bălcescu – luptător pentru dreptate

Nicolae Bălcescu – luptător pentru dreptate

Nicolae Bălcescu a luptat pentru dreptate. Spera la o zi în care „nu va mai fi nici rob, nici o naţiune roabă, nici un om stăpân pe altul, nici un popor stăpân pe altul, ci domnirea Dreptăţii şi a Frăţiei”. Nicolae Bălcescu s-a născut în Bucureşti, la data de  29...

Cristian Petru Bălan – mare scriitor român

Cristian Petru Bălan – mare scriitor român

Prozator, poet, dramaturg, publicist, editor, traducător și artist plastic român stabilit în Statele Unite ale Americii; profesor, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, al Academiei Româno-Americană de Științe și Arte și al Academiei Româno-Australiene....

Șerban Papacostea – mare istoric român

Șerban Papacostea – mare istoric român

Istoric român, membru titular al Academiei Române. Din 1995 a fost membru al Academiei de Științe și Litere din Geneva. Astăzi vom vorbi despre Șerban Papacostea. S-a născut în București, la 25 iunie 1928, ca fiu al juristului Petru Papacostea, un descendent al...