Sfântul Ioan Rusul, cinstit de credincioșii clujeni din cartierul Gheorgheni

de | mai 27, 2020 | Actualitatea religioasă

În ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Rusul, miercuri, 27 mai 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” din cartierul clujean Gheorgheni, cu prilejul hramului paraclisului de la demisolul lăcașului de cult.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a săvârșit Sfânta Liturghie în fața bisericii, înconjurat de un sobor restrâns de clerici, în prezența credincioșilor, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Din sobor au făcut parte: preotul paroh Ioan Goje, preotul coslujitor Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renașterea, și diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretar de cabinet al Episcopului-vicar.

În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, PS Benedict Bistrițeanul a vorbit despre viața pilduitoare a Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul.

„Trei lucruri reținem din pilda Sfântului Ioan Rusul: credința – care este viața noastră, iar dacă cineva ne cere să o negociem, să răspundem clar: poți să-mi iei orice altceva, dar credința din suflet, din inimă și din manifestările exterioare nu mi-o poți lua; rugăciunea – cât mai intensă, frecventă și cuprinzătoare, și participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Sfintele Taine.”

 

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” a fost înfiinţată în anul 1958, fiind situată pe strada Tache Ionescu, nr. 86, din cartierul clujean Gheorgheni.

La data de 16 iulie 2011, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie a noii bisericii, la demisolul căreia s-a amenajat un paraclis pus sub ocrotirea Sfântului Ioan Rusul. În 26 octombrie 2016, în ziua de pomenire a Sf. M. Mc. Dimitrie, Mitropolitul Andrei a târnosit sfântul lăcaș, care, în prezent, se află în stadiu pe pictare.

Lăcașul de cult este păstorit din anul 1991 de preotul paroh Ioan Goje, avându-l alături pe preotul coslujitor Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului.

Mai multe fotografii AICI  

În ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Rusul, miercuri, 27 mai 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Miercuri, 27 mai 2020

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

AGENDA CULTURALĂ | 21-24 noiembrie 2022

AGENDA CULTURALĂ | 21-24 noiembrie 2022

Opera Națională Română din Cluj-Napoca Sunteți curioși să pătrundeți în lumea primei instituții lirice din România! Dacă da, sunteți așteptați cu mic, cu mare miercuri, 23 noiembrie începând cu ora 15:00, la Tururile ghidate organizate la Opera Națională Română din...

Hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

La Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, miercuri, 14 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii de la Mănăstirea Cășiel, cu ocazia...