Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor, sărbătorit la Huedin

de | nov. 28, 2017

Capela școlară din cadrul Liceului Tehnologic Vladeasa Huedin și-a serbat luni, 27 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Stelian Paflagonul – ocrotitorul copiilor.

În prezența unui însemnat număr de elevi, a doamnei Mariana Stângă – directorul școlii, a profesorilor și învățătorilor, preoții Lupuțan Dan – protopopul de Huedin și Petrovici Tudor – paroh la Parohia Huedin II, au săvârșit slujba Sfeștaniei. La finalul slujbei au fost rostite rugăciuni de binecuvântare pentru profesori și elevi apoi cei micuți au fost împărtășiți. Părintele protopop le-a vorbit celor prezenți despre Sfântul Stelian, îndemnându-i pe elevi să-l imite și sa-i ceară ajutorul. A luat cuvântul și doamna Mureșan Dana – profesor de Religie și coordonatorul cercului metodic Huedin, care a mulțumit tuturor pentru implicarea în desfășurarea hramului. La final elevii au intonat mai multe colinde iar mai apoi au fost miruiți și stropiți cu aghiasmă, primind fiecare câte o iconiță și dulciuri.

Prin contribuția financiară a parohiilor care alcătuiesc Cercul pastoral-misionar Huedin, capela școlară a fost dotată înaintea hramului din acest an cu un video-proiector și cu 30 de scaune, pentru desfășurarea orelor de Religie în capelă. Dotarea capelei va continua și pe parcursul anului viitor, în baza protocolului de colaborare încheiat între Protopopiatul Ortodox Huedin și Liceul Tehologic Vlădeasa, a consemnat pentru Radio Renașterea Protopopul de Huedin, părintele Dan Lupuțan.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Copiii din parohia clujeană Așchileu Mare, protopopiatul Cluj I, învață în această săptămână să picteze icoane pe sticlă. De asemenea, coordonați de învățătoarele Rodica Felecan și Daniela Marcu, cos pe etamină motive populare de pe cămășile tradiționale românești....

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Tinerii clujeni pot învăța gratuit cum se realizează cruciulițele, metanierele sau brățările. Aceasta în cadrul unor ateliere practice, care se desfășoară pe parcursul săptămânii, în mai multe parohii clujene sau la sediul Seminarului Teologic Ortodox din municipiu....

„Întâmplări cu îngeri”

„Întâmplări cu îngeri”

Copiii din parohia clujeană „Sfântul Prooroc Ilie”, care au participat timp de trei luni la activitățile din cadrul proiectului „Întâmplări cu îngeri”, au fost premiați sâmbătă, 20 iunie, 2015. Atât ei, cât și părinții lor, dar și coordonatorii activităților au primit...