Sfeștanie la Școala Gimnazială din Așchileu Mare

de | iun. 15, 2017

Mitropolitul Andrei al Clujului a oficiat în această dimineață o sfeștanie la Școala Gimnazială din Așchileu Mare, în urma lucrărilor de reabilitare ce au avut loc în ultimii 10 ani. La finalul slujbei, copiii au susținut un spectacol cu pricesne și poezii ale scriitorului național Mihai Eminescu, având în vedere că astăzi, 15 iunie, s-au împlinit 128 ani de când poetul neamului românesc a trecut la Domnul, a transmis pentru radio Renașterea, părintele protopop Dan Hognogi.

Au participat la eveniment primarul localității Așchileu Mare, Ana Cighir, generalul Ioan Ciupei, fost comandant al Corpului 4 Armată Teritorial „Mareșal Constantin Prezan” din Cluj și alte oficialități locale, precum și foști directori și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj. Din soborul de preoți care a slujit alături de Mitropolitul Clujului au făcut parte părintele protopop de Cluj I, Dan Hognogi și părintele Gheorghe Șanta, preot în localitatea Așchileu Mic și profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj.

Tot astăzi la școala din Așchileu Mare a avut loc și festivitatea de sfârșit de an, prilej cu care, cei mai buni elevi au fost premiați pentru rezultatele frumoase obținute în decursul anului școlar. Și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a ținut să-i felicite pe elevi pentru efortul depus în acest an școlar, iar în semn de apreciere le-a oferit cărți și iconițe.

La Școala Gimnazială din Așchileu Mare învață în jur de 160 de copii, de la clasa 0 și până la Clasa a VIII-a.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Marți, 20 decembrie 2016, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii și colindele”, Ediția a IX-a. În proiect au fost implicați 500 de copii de la școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost...

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopulul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, marţi, 20 decembrie 2016, de la ora 15:00, în municipiul Sighetu Marmaţiei, la Concertul tradiţional de colinde „Crăciun în Maramureş”, desfăşurat în sala „Episcop Dr. Vasile Stan”...

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, a primit marţi, 20 decembrie 2016, cete de colindători din întreaga Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în Episcopia...