Sărbătoarea noastră din 21 octombrie este una relativ nouă ca pondere în viața liturgică a comunităților ortodoxe din Transilvania. Doar de câțiva ani este consemnată cu roșu în calendarele creștine ortodoxe ale eparhiei noastre, deși acești sfinți mărturisitori și martiri au fost canonizați încă din 1955. Este vorba despre doi călugări, doi preoți și un simplu țăran care au luptat pentru credința ortodoxă strămoșească a românilor ardeleni într-o perioadă grea și confuză din punct de vedere confesional.

În secolul al XVIII-lea situația Bisericii Ortodoxe din Transilvania era extrem de complicată și grea. Mitropolitul ei Atanasie, împreună cu câțiva preoți, au trecut în 1698-1701 la credința catolică, înființând, cu sprijinul direct al statului imperial habsburgic și al catolicilor din imperiu, Biserica Română Unită cu Roma, cunoscută sub numele de Biserica Greco-Catolică. Situația era confuză pentru că românii ortodocși nu mai aveau episcop, iar această schimbare a credinței s-a făcut pe nesimțite și cu multă viclenie. Pentru a beneficia de drepturi și recunoaștere politică și socială, mitropolitul și o parte din preoții săi au acceptat credința catolică cu condiția să nu se schimbe nimic din organizarea și practica bisericească. Astfel, slujbele, sărbătorile, rugăciunile, posturile au rămas neschimbate; singura noutate a fost pomenirea numelui papei de la Roma la oficiile liturgice, ca autoritate supremă bisericească. În această situație majoritatea comunităților românești nu au știut de această schimbare a credinței și nu și-au dat seama că de fapt fac parte din altă Biserică decât cea ortodoxă a strămoșilor lor.

În acest context, a început în Transilvania lucrarea misionară a sfinților ardeleni de mărturisire și apărare a credinței răsăritene ortodoxe. Visarion Sarai, un monah aromân din muntele Athos, a venit în Transilvania în 1744 și a colindat satele de pe valea Mureșului, învățându-i pe români despre trecerea lor la catolicism și datoria de a-și păstra credința ortodoxă. Autoritățile imperiale, având tot interesul ca românii să-și părăsească credința strămoșească, l-au arestat și l-au trimis la închisoarea vestită de la Kufstein, din munții Tirolului, unde i s-a pierdut urma.

Sofronie, monah călugărit în Țara Românească, a venit în 1758 în satul natal Cioara din munții Apuseni, unde și-a făcut un schit. Când imperialii i-au distrus așezământul a declanșat o mare mișcare în Ardeal împotriva unirii cu Roma, ce a cuprins tot spațiul Apusenilor între 1759-1761, cerând ca românii să fie lăsați în credința lor ortodoxă și să primească un episcop ortodox. Împărăteasa Maria Tereza l-a trimis împotriva răsculaților pe generalul von Bukow, care a înăbușit revolta și a distrus cu tunurile sute de mănăstiri și schituri ortodoxe. Monahul Sofronie s-a refugiat în Țara Românească, unde a trecut în veșnicie la mănăstirea Robaia. În urma mișcării sale, împărăteasa a acceptat venirea unui episcop ortodox, dar de neam sârb, pentru românii care refuzau unirea cu Roma.

Nicolae Oprea, un țăran din Săliștea Sibiului, a plecat de trei ori la Curtea Imperială de la Viena, ca reprezentant al românilor ortodocși din zona Sibiului, între 1748-1752, cerând libertate de credință și un episcop pentru românii care, în majoritate, refuzau unirea cu Roma. A fost în cele din urmă închis la Kufstein și acolo a pierit fără să se mai știe nimic despre el.

Cei doi preoți, Ioan din Galeș și Moise din Sibiel, au fost hirotoniți în Țara Românească, pentru că în Transilvania nu mai era episcop ortodox, și-au mărturisit credința ortodoxă în fața autorităților habsburgice și refuzul de a trece la unirea cu Roma. Au fost arestați și batjocoriți de imperiali, Moise în 1752, împreună cu Nicolae Oprea, iar Ioan în 1756, apoi trimiși la Kufstein, unde li s-a pierdut urma. În anul 1780 un deținut sârb de la Kufstein scria o epistolă către împărăteasa Rusiei, unde menționa că este împreună cu el închis un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care spune că mai bine dorește să moară, decât să-și piardă credința ortodoxă strămoșească.

Aceștia sunt sfinții sărbătoriți la noi în Arhiepiscopia Clujului la 21 octombrie, care și-au sfârșit viața pentru credința ortodoxă în fioroasa închisoare de la Kufstein, cu excepția monahului Sofronie, refugiat peste munți în zona Argeșului. Este bine să ne amintim că într-o vreme când unii preoți, în frunte cu mitropolitul, și-au schimbat credința pentru drepturi și avantaje lumești, au fost acești oameni, și alături de ei și alții, care au ales calea martiriului pentru Ortodoxie și Neam.