Sfințirea Bisericii „Sf. Ier. Grigorie Teologul” din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure – Frăsinet

de | nov. 12, 2023

În Duminica a 25-a după Rusalii (a samarineanului milostiv), 12 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Ierarh Grigorie Teologul” din cătunele Muntele Săcelului – Moara de Pădure – Frăsinet, comuna Băișoara, județul Cluj, cu prilejul sfințirii lăcașului de la poalele Munților Apuseni.

De la ora 8:30, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de târnosire a bisericii, cu hramul Sfântul Ierarh Grigorie Teologul”, edificată între anii 2015-2023. La interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea lăcașului de cult, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Dumitru Boca, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda – preotul Alexandru Rus, starețul Mănăstirii Băișoara – arhimandritul Iacob Rus, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca – preotul dr. Bogdan Chiorean, directorul Radio Renașterea – arhidiaconul Dan Văscu, preotul paroh Mihai-Răzvan Bogdan – păstorul comunității din localitatea Săcel și cătunele Muntele Săcelului, Moara de Pădure și Frăsinet), care este și realizator de emisiuni la Radio Renașterea, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, pornind de la pilda samarineanului milostiv, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Faptele milei creștine”, în cadrul căruia a explicat că credință fără fapte este moartă.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de cvintetul vocal „Anatoly” al Operei din Brașov.

La finalul slujbei, preotul paroh Mihai-Răzvan Bogdan a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la edificarea lăcașului de cult. În semn de prețuire și recunoștință, acesta i-a oferit ierarhului un epitrahil și un omofor.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, Mitropolitul Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe părintele paroh Mihai-Răzvan Bogdan, iar starețului Mănăstirii Băișoara, arhim. Iacob Rus, i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Domnul Ion Pantelimon, directorul general al Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca, a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, prim-epitropul bisericii, Dorin Jichișan, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, Maria Pașc a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar Anuța Moteoc a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, alți binefăcători au primit distincții și diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și centrale, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Cei prezenți au primit în dar cartea-album „Înfăptuirea unei năzuințe”, care conține  istoricul și etapele construirii Bisericii „Sfântul Ierarh Grigorie Teologul” din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure – Frăsinet, alcătuită de preotul paroh Mihai-Răzvan Bogdan, cu sprijinul arhidiaconului Dan Văscu, directorul Radio Renașterea.

 

Scurt istoric

Construcția noii biserici din lemn a început în toamna anului 2015 și a venit ca o necesitate resimțită de credincioșii din cătunele Muntele Săcelului, Moara de Pădure și Frăsinet, toate trei fiind filie a Parohiei Săcel, comuna Băișoara, județul Cluj. Drumul pe care îl aveau de străbătut până la vechea biserică, din deal, era extrem de greu, mai cu seamă toamna târziu și iarna.

Biserica veche s-a clădit sus pe munte, acolo unde în anii `80-`90 se găsea vechea vatră a comunității, ce număra aproximativ 250 de persoane. Cu timpul zona s-a depopulat, iar credincioșii rămași în cătune au fost nevoiți să străbată pe jos aproximativ 3 km de drum forestier, care, mai ales iarna, era impracticabil. Astfel, la dorința lor s-a reușit construirea unei noi biserici, fiind pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului. În anul 2019, cu prilejul hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările efectuate la noul lăcaș de slujire și a oficiat prima Sfântă Liturghie.

Lăcașul de cult a fost ridicat din lemn de brad, pe talpă de stejar, având o suprafață de 90 mp. Biserica din lemn se descoperă prin adoptarea unei tipologii neconforme bisericilor de lemn din zona Transilvaniei. Modelului navă cu boltă cilindrică şi turn peste pronaos, i se contrapune o structură de factură răsăriteană, în plan cruciform, specifică bisericilor de zid. Cupola centrală este realizată din 8 segmente sferice, înălţată peste cele 4 bolţi cilindrice ale braţelor crucii. Structura este realizată din bârne de brad, peste o talpă de stejar, arhitectura purtând semnătura lui Călin Chifăr şi Gheorghe Chistol. Constructori au fost meşterii populari Urdă Vasile şi Benţa Ioan, iconostasul din lemn de stejar a fost realizat de Stelian Moldovan şi împodobit cu icoane pictate de Gabriel Solomon, lambrierea pereţilor interiori a fost executată de către Iosif Ţara, policandrele şi obiectele din fier forjat de Dorian Bârdaşu.

Amenajarea interioară încearcă să găsească o măsură între interioarele cu specific popular şi interioarele bisericilor de zid cu o pictură bizantină cu accente gotico-transilvănene, iar iconostasul şi mobilierul reinterpretează modelele populare. Corpurile de iluminat, realizate din fier forjat şi cupru, încearcă să recupereze atmosfera de odinioară a unei lumini exclusiv naturale.

Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 12 noiembrie 2023, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, edificarea bisericii fiind făcută sub coordonarea atentă a preotul paroh Mihai Răzvan Bogdan, care este și realizator de emisiuni la Radio Renașterea.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...