Sinaxa anuală în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

de | dec. 5, 2015

La sărbătoarea Sfântului Sava, sâmbătă, 5 decembrie, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a prezidat Sinaxa anuală a stareţilor şi stareţelor mănăstirilor şi schiturilor de pe cuprinsul eparhiei, la Mănăstirea Rohia.

Sinaxa a început cu Sfânta Liturghie oficiată de PS Iustin Sigheteanul, în fruntea unui sobor de stareţi, duhovnici de mănăstiri şi diaconi, din care a făcut parte şi exarhul mănăstiresc, arhim. Timotei Bel, stareţul Mănăstirii „Naşterea Sfântul Ioan Botezătorul” din Scărişoara Nouă, judeţul Satu Mare. La slujbă au participat stareţii, stareţele şi duhovnicii din mănăstiri şi schituri, precum şi un număr important de credincioşi din Ţara Lăpuşului, dar şi din alte zone. Aceasta a fost prima Sfântă Liturghie săvârşită în noua biserică a Mănăstirii Rohia, la aceasta fiind prezenţi egumenii mănăstirilor.

`Ridicarea noului locaş de închinare înseamnă aproape 20 de ani de osteneală şi zdroabă călugărească şi de multe jertfelnicii din partea vieţuitorilor de aici”, a spus PS Iustin Sigheteanul, stareţ al mănăstirii, sub conducerea căruia a început construirea noii biserici în stil brâncovenesc. Pictura din biserica mănăstirii, executată de soţii Moldovea­nu, este în curs de finalizare.

În timpul Sfintei Liturghii, PS Justin Sigheteanul a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Curtuiuşul Mare, Protopopiatul Chioar, pe diaconul Gabriel Leş, iar întru diacon pe tânărul teolog Dan Ioan Bereţchi, care urmează a fi hirotonit preot în zilele următoare.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de monahi şi vieţuitori ai Mănăstirii Rohia.

Sinaxa stareţilor și starețelor din mănăstiri

Lucrările sinaxei au debutat cu un Te Deum şi au fost prezidate de PS Iustin Sigheteanul, care a făcut o evaluare a vieţii monahale în cei 25 de ani de la reactivarea eparhiei. Au participat 50 de stareţi şi stareţe, egumeni şi egumene din locaşurile mănăstireşti.

În 1990, la reînfiinţarea episcopiei, existau doar patru mănăstiri, în prezent sunt 30 de mănăstiri şi 10 schituri, cu 187 monahi. Ierarhul a vorbit şi despre viitorul monahismului în eparhie, despre importanţa acestuia pentru Biserică, despre rugăciunea şi lupta continuă pe care o duc monahii şi monahiile pentru o viaţă duhovnicească adevărată: `Monahismul trebuie să fie străbătut de duhul filocalic. Monahismul este flacăra de veghe a Ortodoxiei”.

Arhimandritul Paisie Cinar, duhovnicul Mănăstirii Bârsana, judeţul Maramureş, a susţinut referatul „Ethosul misionar al monahismului din nord-vestul Transilvaniei. Trecut şi actualitate”.

A urmat lansarea lucrării „Chivote ale credinţei – Mănăstirile şi Schiturile din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului”, prima monografie integrală a locaşurilor mănăstireşti din eparhie. Iniţiativa alcătuirii volumului şi titlul acestuia aparţin PS Iustin Sigheteanul.

Lucrarea este un volum de referinţă despre evoluţia monahismului în eparhie, despre rezultatul muncii edilitare şi pe plan sufletesc duse de monahi în folosul credincioşilor.

Cele 30 de mănăstiri şi 10 schituri sunt prezentate din punct de vedere istoric şi ilustrate cu fotografii reprezentative. Lucrarea, care are peste 400 de fotografii color, include şi o hartă a aşezămintelor monahale. „Chivote ale credinţei – Mănăstirile şi Schiturile din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului” s-a tipărit în Anul omagial al parohiilor şi mănăstirilor. De asemenea, sunt în curs de definitivare monografiile tuturor parohiilor din episcopie, grupate pe protopopiate, cuprinse în opt volume care vor apărea în viitorul apropiat.

Sursă: http://ziarullumina.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Eroilor, marcată la Dej

Ziua Eroilor, marcată la Dej

În toate bisericile s-au oficiat slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, a transmis pentru radio Renașterea Costinel Șoată de la protopopiatul Dej. Ziua Eroilor a fost marcată joi,...

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

În joia în care întreaga ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, cu prilejul hramului acestui locaș de rugăciune. Alături...

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Marți, 23 mai 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

În Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” a Catedralei episcopale din Baia Mare, a avut loc a II-a ediție a Concursului de muzică bizantină „Ziua Învierii”. S-au înscris 12 concurenți din cadrul Eparhiei, iar juriul a fost alcătuit din: asist. univ. dr. protopsalt Victor...