Sir Nicholas George Winton- erou britanic

Sir Nicholas George Winton este un erou britanic care a salvat 669 de copii evrei de furia naziștilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Winton s-a născut la data de 19 mai 1909 în Hampstead, Londra. Tatăl său era manager de bancă. Părinții săi erau evrei germani, care s-au stabilit în Londra cu doi ani înainte de nașterea lui Geroge. În Marea Britanie, părinții și-au schimbat numele de familie din Werthheim în Winton, și s-au convertit la creștinism pentru a se putea integra mai ușor. Numele, și l-au schimbat probabil în timpul Primul Război Mondial, când în Marea Britanie domnea un sentiment anti-german.

În anul 1923 George Winton își începe studiile la Stowe School. În paralel,  lucra la bancă, pentru a deprinde meseria. Din acest motiv, nu s-a putut ține serios de școală și a fost nevoit să participe la cursuri de noapte. După doi ani de studiu, la vârsta de 16 ani, renunță la școală și pleacă în Hamburg unde a lucrat la Banca Behrens, apoi în Berlin, unde a lucrat la Banca Wasserman. În timpul anilor la Berlin avea o barcă cu care se plimba pe lacurile Wansee și juca scrimă.  În anul 1931 a plecat în Paris, unde a lucrat la Banca Națională de Credit. În Franța a obținut calificarea pentru a lucra la bancă.

Când s-a întors în Londra, a devenit broker la Bursa din Londra. Și-a continuat pasiunea pentru scrimă și în acest oraș, mai mult, a devenit atât de bun, încât a fost invitat să participe la Jocurile Olimpice, care din păcate nu s-au mai ținut pentru că a izbucnit Al Doilea Război Mondial.

Înainte de Război, în iarna anului 1938 Winton avea în plan să meagă la ski în Elveția, dar când a văzut valul de refugiați evrei care fugeau de violența nazistă, s-a hotărât că meargă în Praga, pentru a ajuta pe evrei să scape. Împreună cu Comitetul Refugiaților și alți voluntari, a ajutat  evrei să ajungă în siguranță. Le-a căutat cazare unde să stea până ce drumul lor le era deschis. Un mare obstacol a fost să obțină aprobare să-i treacă pe evrei prin Olanda, întrucât țara și-a închis granițele pentru orice refugiat evreu. Iar dacă se întâmpla cumva ca un evreu refugiat să tranziteze Olanda, în momentul în care era găsit era trimis înapoi în Germania.

Winton a reușit  să negocieze. Statul britanic a făcut un acord cu Olanda să permită voluntarilor să treacă un tren cu evrei prin țara lor, până în Londra. Nici unul nu cobora din tren, nici nu se stabilea în Olanda, trebuia doar să le permită să tranziteze. Olanda a acceptat propunerea Angliei, iar călătoria a mers fără alte probleme. În Anglia, Winton a găsit cămine pentru 669 de copii. La început îi caza la hotel sau pensiuni, după cum găsea, și încerca să le găsească orfanilor un cămin. La un moment dat a publicat fotografii cu acești copii în revista Picture Post, pentru a mediatiza situația. A scris până și președintelui american Franklin Roosevelt să accepte copii. A scris că puteau fi salvați alți 2000 de copii dacă ar fi colaborat mai multe țări. Doar Marea Britanie și Suedia s-au implicat în acest proiect.

A făcut tot ce i-a stat în putință. Foarte dureroasă a fost ziua de 1 septembrie 1939. Un grup de copii erau programați să pornească cu trenul din Praga. În acceași zi Hitler invadează Polonia și pornește al Doilea Război Mondial. Din cei 250 de copii din acel tren, doar doi au supraviețuit.

În timpul Războiului Mondial a servit la început pe ambulanță. A declarat că din motive de conștiință nu poate să meargă pe front. Ulterior și-a anulat declarația și a devenit pilot în Armata Britanică în divizia forțelor aeriene.

După Război, își împărțea timpul între munca la bancă și Organizația Internațională a Refugiaților. S-a căsătorit, a avut 3 copii și în următorii ani a lucrat în departamentul financiar al mai multor firme.

Pentru o jumătate de secol, a rămas neobservat. În anul 1988 soția sa a găsit în podul casei un caiet care cuprindea liste de copii salvați de la Holocaust. Erau consemnate de asemenea detalii precum numele părinților și adresele familiilor care i-au adoptat. Soția lui George i-a dat caietul lui  Elisabeth Maxwell, o cercetătoare a Holocaustului. Aceasta a început să ia legătura cu cei din caiet.

În același an, prin cercetătoarea Elisabeth Maxwell, George Winton a ajuns invitat la emisiunea „That’s life”, care era transmisă la BBC. După ce prezentatoarea a explicat cât de mari sunt lucrurile pe care le-a făcut, audiența s-a ridicat în picioare și l-a aplaudat pe eroul britanic. Din păcate, la acea vreme, majoritatea voluntarilor care au transportat copii din Cehoslovacia au trecut la cele veșnice. Într-adevăr, așa cum spun Laura Brade și Rose Holmes, nu ar trebui să reducem salvarea acelor copii doar unui singur om, pentru că au fost alți membri din echipa de voluntari care s-au trudit mai mult decât el. Meritul nu este complet al lui, dar în orice caz, pentru ceea ce a făcut, este un erou, la fel ca ceilalți oameni care au ajutat civili nevinovați, și mai ales copii orfani să scape de la moarte sigură.

În anul 2002 regina Angliei l-a făcut cavaler.

Sir Nicholas George Winton, a trecut la cele veșnice în data de 1 iulie 2015, la vârsta de 106 ani.

 

Surse:

The Palgrave Dictionary of Anglo-Jewish History, ediție de William D. Rubinstein, Michael Jolles, Hilary L. Rubinstein, Editura palgrave macmillan, Londra, 2011,  p. 1030.

Laura E. Brade and Rose Holmes, Troublesome Sainthood: Nicholas Winton and the Contested History of Child Rescue in Prague, 1938–1940, History and MemoryVol. 29, No. 1 (Spring/Summer 2017), p.29.

https://en.wikipedia.org/wiki/Nicholas_Winton

https://fr.wikipedia.org/wiki/Nicholas_Winton

https://aboutholocaust.org/en/facts/who-was-nicholas-winton-and-why-did-he-bring-669-children-from-czechoslovakia-in-1938-39

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Sir Nicholas George Winton- erou britanic
Loading
/
Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu (numele la naștere Nichita Hristea Stănescu) este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă” . S-a născut la 31 martie 1933,...

Alfred Nobel (21 octombrie 1833 -10 decembrie 1896)

Alfred Nobel (21 octombrie 1833 -10 decembrie 1896)

Numele savantului Nobel a rămas în istorie datorită premiului prestigios care îi poartă numele. Povestea omului de afaceri, chimistului și inventatorului este spectaculoasă. A brevetat peste 350 de invenții. Dintre  toate acestea, a rămas cunoscut în vremea sa pentru...

Gavriil Musicescu – părinte al muzicii corale naţionale

Gavriil Musicescu – părinte al muzicii corale naţionale

Gavriil Musicescu – muzician, dirijor și organizator de talent – a fost printre primii muzicologi care au scos în evidență frumusețea folclorului românesc. S-a născut la data de 20 martie 1847 la Ismail într-o familie iubitoare de muzică. Primele studii le-a făcut în...

Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Nicolae Kalinderu vede lumina zilei la data de 6 decembrie 1835 în București. Conform mai multor surse documentare, familia acestuia ar fi fost de origine turcă, numele lor însemnând în traducere „fiul filosofului”. Kalinderu a studiat în Franța timp de mai mulți ani...

Instalarea episcopului Nicolae Ivan. Restituiri la centenar VI.

Instalarea episcopului Nicolae Ivan. Restituiri la centenar VI.

Instalarea canonică oficială a episcopului Nicolae Ivan a avut loc în ziua sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, luni, 6/19 decembrie 1921, în biserica Sfânta Treime din Cluj, la acel moment singurul lăcaș de cult ortodox (1795-1796) din urbe. Ceremonia a fost...