Slujba din Noaptea de Înviere | Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur

de | mai 2, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica Sfintelor Paști, 2 mai 2021, de la ora 00:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat slujba din Noaptea de Înviere, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Cu acest prilej, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul le-a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură.

 

Slujba s-a încheiat cu procesiunea de înconjurare a bisericii parohiale.

Sărbătoarea Învierii Domnului va continua dimineață, de la ora 10:00, cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Rotund Perfect

Ultimele articole

Duhovnicul este asemeni unui arbore

Duhovnicul este asemeni unui arbore

Amfilohie, Bătrânul din Patmos: „Eu mă asemăn cu un arbore bătrân la umbra căruia oile blânde a lui Hristos îşi găsesc plăcerea de a se adăposti în zilele calde de vară, iar păsările mici să se aşeze pe ramurile lui. Toate îl roagă pe bătrânul arbore să trăiască,...

Te Deum în biserici de Ziua Naţională a României

Te Deum în biserici de Ziua Naţională a României

Biroul de presă al Patriarhiei Române transmite un detalii privind celebrarea Zilei Naționale în bisericile ortodoxe. Comunicatul de presă: Te Deum în bisericile ortodoxe de Ziua Naţională a României De Ziua Naţională a României, miercuri, 1 decembrie 2021, după...