Slujire arhierească în Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, la început de an calendaristic

de | ian. 7, 2024

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 7 ianuarie 2024, zi în care este prăznuit și Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” din municipiul Cluj-Napoca.

De la ora 10:00, în biserica parohială de pe strada Horea, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, inspector eparhial al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Vasile Nemeș, care este și parohul bisericii, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, proin-protopopul Gheorghe Braica și preotul slujitor Florin Daniel.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Pocăința sau întoarcerea la Dumnezeu”, în cadrul căruia a vorbit despre necesitatea și rolul pocăinței în viața omului, plecând de la îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor!” (Matei 4, 17). De asemenea, a atras atenția asupra faptului că pocăința nu este ceea ce se înțelege în vorbirea curentă, nu înseamnă schimbarea confesiunii.

„Pocăința e ceea ce zice Sfântul Ioan Damaschinul: «întoarcerea, cu lacrimi și cu părere de rău, de la păcat la virtute și de la diavol la Dumnezeu», iar pocăința noastră întotdeauna trebuie să se finalizeze cu o bună spovedanie”. Citându-l pe Sfântul Macarie Egipteanul, ierarhul a mai afirmat că „pocăinţa este singura noastră salvare! Nici cultura, nici inteligenţa, nici nobleţea, nici frumuseţea nu-l reînnoiesc pe om, ci numai pocăinţa adevărată, ruşinea şi regretul pentru tot păcatul săvârşit în trecut. Şi, bineînţeles, schimbarea totală a felului de vieţuire și de gândire.”

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de doamna Vioara Temian, împreună cu baritonul Alexandru Chiriac, solist al Operei Brașov. La chinonic, interpreta de muzică populară Ioana Roman și baritonul Alexandru Chiriac au interpretat pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Vasile Nemeș a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, la început de an calendaristic. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, din partea comunității parohiale, Înaltpreasfinției Sale i-a oferit o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae și un aranjament floral.

Pentru implicarea activă în viața Bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a acordat Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” baritonului Alexandru Chiriac. De asemenea, tuturor copiilor și tinerilor prezenți, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești.

La slujbă au fost prezenți oameni de cultură, precum și numeroși credincioși clujeni, o parte participând la slujbă în fața lăcașului de cult.

 

Scurt istoric

Parohia „Sfântul Nicolae” este una dintre cele mai vechi parohii din municipiul Cluj-Napoca, fiind înființată în anul 1922, sub denumirea de „Parohia Cluj III”, avându-se în vedere numărul mare al credincioșilor ortodocși care a crescut semnificativ după Marea Unire din anul 1918.

Biserica parohială, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, a fost construită abia după 10 ani de la înființarea parohiei, din cauza vicisitudinilor acelor vremuri şi a crizei economice, fapt consemnat în actul comemorativ cu ocazia construirii bisericii. Aceasta a fost edificată într-un timp record, construcția fiind începută în 15 iulie 1932 şi a fost terminată şi sfinţită în 6 noiembrie a aceluiaşi an, prin implicarea directă a  Episcopului Nicolae Ivan, ctitorul lăcașului de cult. Timp de un an, biserica a servit drept Catedrală Episcopală până la terminarea actualei Catedrale Mitropolitane din Cluj-Napoca (1933).

Biserica a fost pictată parţial, între anii 1940-1945, de către pictorul Anastase Demian, şi completată de pictorul Cornel Cenan, în 1976. În anul 1975, pictura existentă a fost restaurată de profesorul Coriolan Munteanu. Iconostasul, o frumoasă realizare artistică în stil baroc, a fost adus dintr-o capelă rusească de la Constantinopol, fiind donat de Regina Maria a României.

În prezent, lăcașul de cult de află într-un amplu proces de restaurare, conservare și înfrumsețare, fiind renovat la exterior, urmând a fi restaurată pictura și iconostasul.

În patrimoniul parohiei există o serie de obiecte vechi de cult: chivot, sfinte vase, sfeşnice, candele inscripţionate cu numele donatorilor, acestea purtând anul sfinţirii bisericii. Din această perioadă datează şi tronul arhieresc, strănile laterale cu plăcuţe care cuprind numele donatorilor între care se numără personalităţi de seamă ale culturii clujene: Ioan Lupaş, Alexandru Lapedatu, Ştefan Meteş, Dominic Stanca, Ioan Vlad, Bogdan Duică, Ştefănescu Goangă și alții.

Comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh dr. Vasile Nemeş, care este și inspector eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, avându-l alături pe preotul slujitor dr. Florin Claudiu Daniel.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...