Slujire arhierească la Fundătura, la 750 de ani de la prima atestare documentară a localității

de | dec. 22, 2019 | Actualitatea religioasă

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, 22 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Fundătura, județul Cluj, cu prilejul sărbătoririi a 750 de ani de la prima atestare documentară a localității și a binecuvântării lucrărilor efectuate la casa parohială.

De la ora 10:00, în biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Bogdan Ivanov, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, preotul paroh Alexandru Marian Man, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Ideal nemincinos”, pornind de la textul scripturistic din cartea Numerii, capitolul 24, versetul 17, în cadrul căruia a afirmat faptul că „întruparea lui Hristos este un ideal nemincinos”. Totodată, a arătat că în lumea aceasta există și numeroase idealuri mincinoase, care au la bază promisiunile deșarte, „pentru că oamenii promit multe și fac puține”.

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Ciprian Eugen Copaciu, pe seama Parohiei Poieni, Protopopiatul Huedin.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, grupul de tineret al parohiei a interpretat mai multe colinde.

Părintele paroh Alexandru Marian Man a prezentat istoricul satului și a mulțumit chiriarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și celor ce s-au implicat în viața și activitățile parohiei. Totodată, i-a oferit Înaltpreasfinției Sale o icoană cu Maica Domnului și o carte cu monografia satului, tipărită cu prilejul împlinirii a 750 de ani de la prima atestare documentară a localității.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom pe parohul Alexandru Man, cu dreptul de a purta brâul roșu, iar primarului comunei Iclod, Emil Ioan Pîrțoc, i-a acordat „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”, cel mai nouă distincție a Mitropoliei Clujului. Membrii Comitetului și Consiliului parohial, precum și cei care s-au implicat în viața parohiei au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire.

După Sfânta Liturghie, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, recent renovată, și a dăruit familiei părintelui Man o icoană cu Maica Domnului.

Lucrările la casa parohială au început în anul 2015 și s-au realizat cu sprijinul credincioșilor parohiei, precum și al altor binefăcători.

Biserica Ortodoxă „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Fundătura, Protopopiatul Gherla, județul Cluj, a fost construită între anii 1931-1933, iar în anul 1971, respectiv între anii 1986-1988, a fost renovată și înfrumusețată, fiind împodobită cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul Constantin Bumbu. Lăcașul de cult se află, în prezent, în stadiu de renovare, atât la exterior, cât și la interior, urmând a fi împodobit și cu un nou iconostas.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, 22 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 22 decembrie 2019

Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Ultimele articole

Avanpremieră la Teatrul „Puck”: „Don Quijote”

Avanpremieră la Teatrul „Puck”: „Don Quijote”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă pe clujeni vineri, 14 octombrie, de la ora 18, la avanpremiera spectacolului „Don Quijote”, în regia lui Ioan Brancu. Totodată, sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Plüm-Plüm...

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Parohia Sânnicoară, județul Cluj. Cu acest prilej, în după-amiaza...

Hramul Parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Cluj-Napoca

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, sâmbătă, 13 noiembrie  2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la...