Soborul Maicii Domnului și întâlnirea binefăcătorilor la Mănăstirea Nicula

de | dec. 26, 2021

A doua zi de Crăciun când Biserica prăznuiește Soborul Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula din județul Cluj Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu PCuv. Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Slujba a fost oficiată de la ora 10.00 în biserica nouă a mănăstirii iar răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic al Mănăstirii „Sf. 40 de Mucenici” Memorialul Gherla.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhim. Dumitru i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să caute și să păstreze starea de nevinovăție specifică prunciei. În biserică, la Sfintele slujbe, toți dobândim starea de copii ai Maicii Domnului, cu atât mai mult în măsătirea ei de la Nicula, a subliniat exarhul mănăstirilor:

La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat o Slujbă de Parastar în pomenirea dl. Gheorghe Benea, unul dintre principalii binefăcători care a susținut rectitorirea Mănăstirii Nicula.

De asemenea, la Sfânta Liturghie au luat parte și principalii ctitori și binefăcători ai așezământului monahal din zona Dejului alături de reprezentați ai autorităților locale și centrale.

Mai multe fotografii AICI.


Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj, este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc. Aici se desfășoară an de an, pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Mulți credincioși vin cu câteva zile înainte, pentru a se închina Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului și pentru a participa la toate slujbele. De asemenea, credincioșii se adună în număr mare la mănăstire și cu prilejul celorlate sărbători ale Maicii Domnului.

Starețul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula este PCuv. Arhim. Nicolae Moldovan.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Marți, 20 decembrie 2016, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii și colindele”, Ediția a IX-a. În proiect au fost implicați 500 de copii de la școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost...

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopulul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, marţi, 20 decembrie 2016, de la ora 15:00, în municipiul Sighetu Marmaţiei, la Concertul tradiţional de colinde „Crăciun în Maramureş”, desfăşurat în sala „Episcop Dr. Vasile Stan”...

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, a primit marţi, 20 decembrie 2016, cete de colindători din întreaga Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în Episcopia...

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Luni, 19 decembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat la Centrul Eparhial, unde a primit cetele de colindători sosiţi cu cele mai frumoase colinde şi urări pentru cel ce va primi în mâinile sale, a treia zi de...