Solidaritate cu familia Bodnariu

de | ian. 14, 2016 | Actualitatea religioasă

Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene.

Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul. Din această perspectivă, Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină.

Ne exprimăm speranţa că printr-o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia se va ajunge la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut.

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

 

Ultimele articole

Hram la Mănăstirea Rohia

Hram la Mănăstirea Rohia

Duminică, 6 decembrie 2015, de sărbătoarea „Sfântul Ierarh Nicolae”, Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a slujit la Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia, cu ocazia hramul Paraclisului de la demisolul noii...

Hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău

Hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău

Glasul clopotelor bisericii de pe strada Crasnei din Municipiul Zalău au sunat pline de bucurie în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae. Duminică, 6 decembrie 2015, locașul de cult și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor...

Sinaxa anuală în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Sinaxa anuală în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

La sărbătoarea Sfântului Sava, sâmbătă, 5 decembrie, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a prezidat Sinaxa anuală a stareţilor şi stareţelor mănăstirilor şi schiturilor de pe cuprinsul eparhiei, la Mănăstirea...