Solidaritate cu familia Bodnariu

de | ian. 14, 2016

Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene.

Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul. Din această perspectivă, Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină.

Ne exprimăm speranţa că printr-o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia se va ajunge la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut.

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, a primit marţi, 20 decembrie 2016, cete de colindători din întreaga Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în Episcopia...

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Luni, 19 decembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat la Centrul Eparhial, unde a primit cetele de colindători sosiţi cu cele mai frumoase colinde şi urări pentru cel ce va primi în mâinile sale, a treia zi de...

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a slujit Sfânta Liturghie în parohia Galații Bistriței.  Prezent în localitate pentru a binecuvânta ultimele lucrări de reabilitare făcute la biserică,...

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Duminică, 18 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...

Patriarhul României și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune

Patriarhul României și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune

În ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, sâmbătă, 17 decembrie 2016, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și-a cinstit ocrotitorul spiriritual, informează Basilica, Agenţia de Presă a Patriarhiei Române. Cu această ocazie,...

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Luni seara, după slujba sfântului Maslu, de la ora 20:00 în sala C4 a Cantinei Studenţilor din Campusul Haşdeu (lângă Biserica Studenţilor) tinerii din A.S.C.O.R. Cluj continuă întâlnirile de seamă cu oameni de cultură. De data aceasta îl vor avea invitat pe dl. Ion...