Stanisław Moniuszko – compozitor polonez

Stanisław Moniuszko este un compozitor polonez foarte apreciat la nivel național. Este considerat fondatorul școlii naționale poloneze de operă. Compozițiile sale, deși cunoscute în special în Polonia au reușit să-și facă loc și în repertoriul muzical al orchestrelor din alte țări.

Stanisław Moniuszko s-a născut la data de 5 mai 1819  într-o familie nobilă din Ubiel, localitate în apropiere de Minsk. Părinții săi erau oameni cultivați. Educația muzicală primită au transmis-o și fiului lor. Primele lecții în materie de muzică le primește de la mama lui.  Apoi, după ce familia sa s-a mutat în Minsk a studiat cu Dominik Dziewanowski. Apoi, între anii 1827-1830 a studiat cu August Freyer în Varșovia. Între anii 1837-1839 a plecat în Germania pentru a studia la Conservatorul din Berlin. În această perioadă s-a concentrat în special  asupra studiilor de compoziție și de dirijat coruri. A fost elevul lui Friedrich Rungenhagen.

În anul 1840 s-a căsătorit cu  Aleksandra Müllerówna și s-a stabilit în Vilnius, unde lucra ca organist la biserica Sf. Ioan. În paralel era implicat în mai multe proiecte muzicale. Organiza concerte de opere și operete în saloane private, și de asemenea dădea lecții de muzică private copiilor de nobili.

Compozitorul a avut de înfruntat numeroase dificultăți economice, mai ales după ce familia sa a devenit numeroasă. Atunci când s-a ajuns să fie 10 copii, erau zile când în jurul mesei de prânz la soții Moniuszko se adunau și 18 persoane, inclusiv doicile și servitorii.

Pentru că interacționa cu mulți nobili și aceștia îi apreciau compozițiile muzicale, în anul 1850 a devenit dirijorul teatrului municipal.

În anul 1858, noua variantă a operei sale „Halka” a prins succes. Noua  sa reputație l-a propulsat în postul de dirijor al Operei Mari din Varșovia. A rămas în această funcție până când a trecut la cele veșnice. Din anul 1864 a fost profesor de compoziție și instrumentație la Institutul de muzică din Varșovia.

Opera sa combină mai multe stiluri. Este plină de folclor polonez, bielorus și lituanian. De asemenea în stilul său clasic polonez se pot observa influențe intaliene, ruse și germane.

A trecut la cele veșnice în data de 4 iunie 1872, în urma unui atac de cord. Înmormântarea sa a dovedit cât era de apreciat de toate păturile sociale. S-au adunat 60 de mii de persoane ca să-l întâmpine pe ultimul drum.

În cele ce urmează vă invit să ascultăm Mazurka din opera „Castelul vrăjit „, interpretată de Orchestra KAMERTON, dirijor Malgorzata Kobierska.

Surse:

https://moniuszko200.pl/en/biography-of-stanislaw-moniuszko

https://ro.wikipedia.org/wiki/Stanis%C5%82aw_Moniuszko

https://culture.pl/en/artist/stanislaw-moniuszko

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Stanisław Moniuszko - compozitor polonez
Loading
/
Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf a fost o scriitoare și profesoară suedeză. Ea a fost prima   femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914). Opera ei bazată pe legendă a fermecat generații la rând. Ea apare...

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Zoolog și biolog român, ales ca membru al Academiei Române (corespondent în 1974 și titular în 1990). A fost autor a peste 150 de lucrări științifice, a condus colectivul de elaborare a lucrării Fauna României, ca și prima expediție românească...

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein este unul din cei mai mari oameni de știință ai istoriei. Teoriile sale stau la baza oricărei călătorii în spațiu. Cercetările sale au schimbat felul în care privim universul. Acestea au contribuit  la  progresul tehnologic incredibil al secolului...

Constantin Popovici – matematician și astronom român

Constantin Popovici – matematician și astronom român

Constantin Popovici a fost un matematician, astronom și profesor universitar. Constantin Popovici s-a născut în anul 1878 în Iași. A absolvit şcoala primară “Gheorghe Asachi” şi Liceul Naţional din orașul său natal (Iași). Încă din tinerețe a dat dovadă de talentul...

Pr. Ioan Coman – Unul din cei mai mari patrologi români

Pr. Ioan Coman – Unul din cei mai mari patrologi români

Părintele Ioan Coman este unul din cei mai importanți patrologi români. A publicat sute de lucrări de patrologie, filologie, cultură clasică, istoria religiilor, ecumenism. A publicat traduceri, cuvântări, recenzii. Toate lucrările sale însumează peste 8,000 de...

Dumitru Caracostea – Critic, istoric literar și folclorist român

Dumitru Caracostea – Critic, istoric literar și folclorist român

Critic, istoric literar și folclorist român. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stiliști ai literaturii române. Acesta a fost Dumitru Caracostea. S-a născut la 10/22 martie 1879, la Slatina, Olt. Acesta a avut o descendență aromână....