„Sunt Român și iubesc de Dragobete”, spectacol caritabil la Gherla

de | feb. 23, 2016 | Actualitatea religioasă

Cercul metodic al profesorilor de religie din Gherla vă invită duminică, 28 februarie 2016, la spectacolul caritabil, „Sunt român și iubesc de Dragobete”. Acesta va începe la ora 16:00 și se va desfășura pe scena Căminului cultural din Mintiu-Gherlii.

În cadrul acestui spectacol vor evolua tineri talentați din cadrul liceelor și ai școlilor gimnazialemintiu din Gherla și Mintiu-Gherlii, precum și cei care fac parte din  Corala Sfânta Ecaterina a Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși, filiala Gherla. Aceștia vor interpreta cântece de muzică ușoară și populară, din repertoriul național. Nu vor lipsi jocurile populare de pe Valea Someșului, în interpretarea Ansamblului Mugurii Mintiului.

În cadrul evenimentului vor fi comercializate, în scop caritabil, mărțișoare confecționate de tineri din Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Gherla. Banii obținuți vor fi oferiți tânărului Ionuț Vasile Aldea, care are nevoie urgent de suma de 8000 de lei pentru efectuarea unei operații pe cord deschis.  Ionuț are doar 25 de ani și de la naștere până acum a trecut prin mai multe suferinţe. Din copilărie a fost diagnosticat cu defect de sept ventricular subaortic. În urma unui atac vascular cerebral pe care  l-a avut în anul 2009, după mai multe investigații medicale în Spania, a fost diagnosticat cu insuficiență aortică severă. Săptămâna trecută Ionuț a suferit un preinfarct, fiind internat la Institutul Inimii din Cluj Napoca, costurile spitalizării și analizelor medicale ridicându-se la 6300 lei.

Cei ce doresc să-l sprijine pe Ionuț pot s-o facă în unul din cele două conturi:

Aldea Ionuț Vasile – RO81RNCB0111113807960003, BCR GHERLA, sau Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla – RO60BTRLONCRT0296429801, BT GHERLA.

 

Ultimele articole

18 noiembrie – Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu

18 noiembrie – Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu

Sf. Mc. Platon s-a născut în orașul Ancira (azi Ankara) din Galatia, Asia Mică, din părinți creștini. Atât el, cât și fratele lui Antioh au învățat de mici Sfânta Scriptură și au fost obișnuiți cum împlinirea poruncilor dumnezeiești. Sfântul Mare Mucenic Platon a fost...

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Părinte, Ori de câte ori se întâmpla să ne despărțim temporar, petrecându-ne peste pragul ușii tale, nu plecai din prag până nu dispăream în zare... Aceasta era una dintre atitudinile Părintelui nostru Vasile. În fapt, el nu se despărțea de nimeni, niciodată, nu vroia...

Hramul bisericii vechi de la Mănăstirea Cormaia

Hramul bisericii vechi de la Mănăstirea Cormaia

În ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, vineri, 1 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cormaia, județul...