Sute de elevi se pregătesc de faza locală a Olimpiadei de Religie

de | ian. 18, 2016 | Actualitatea religioasă

Circa 300 de elevi din Cluj vor participa sâmbătă, 23 ianuarie 2016, la faza locala a Olimpiadei de Religie.

Concursul va fi organizat în 6 centre din județ si are ca scop testarea cunoștințelor cât și a creativității elevilor. Din numărul total de participanți vor merge mai departe la etapa județeană un procent de 25 %.

Religia este o disciplină de viață, de o importanță foarte mare, care se reflectă în întreaga viață a elevului, spune inspectorul de religie al județului Cluj, părintele Marian Sidon: „Nădăjduim că elevii care vor participa în acest an școlar la Olimpiada de Religie vor reuși să realizeze lucrări frumoase, lucrări care să reflecte cu adevărat preocuparea lor pentru acestă disciplină de studiu, disciplină care este de fapt o disciplină de viață, care se reflectă în atitudinile și comportamentele acestor elevi. Subiectele care se vor realiza vor fi concepute în așa fel încât să pună în valoare atât cunoștințele dobândite de către elevi cât și creativitatea acestora. În ceea ce privește identificarea și mai cu seamă practicarea acestor cunoștințe în viața cotidiană a elevilor”.

Etapa locala a Olimpiadei de Religie va fi urmată de faza județeană, care va avea loc la Cluj-Napoca în data de 5 martie.

Ultimele articole

Mesaje de iubire pentru copiii cu branule

Mesaje de iubire pentru copiii cu branule

Campania Mesaje de Iubire pentru Copiii cu Branule inițiată de Mirela Retegan, continuă! Am a stat de vorbă cu Mirela Retegan, care ne-a oferit mai multe detalii legate de campanie și nu numai, la #AgendaCulturală. GașcaZurli a început să achiziționeze produsele...

Învierea prin Euharistie

Învierea prin Euharistie

În Învierea lui Iisus Hristos regăsim în fiecare an bucuria dumnezeiască a salvării vieții noastre confruntate cu propriile resurse perimate. Ieșirea din fatidicul existențialism biologic, dominat de previziunile sfârșiturilor personale, ne este pusă la îndemână de...

Mănăstirea Nicula își așteaptă pelerinii

Mănăstirea Nicula își așteaptă pelerinii

Doar trei zile au mai rămas până la praznicul Adormirii Maicii Domnului, care adună an de an zeci de mii de pelerini la Nicula, în unul din cele mai importante centre de pelerinaj din țară. De sărbătoarea închinată Maicii Domnului, care este și hramul așezământului...

Parohii năsăudene, în sărbătoare

Parohii năsăudene, în sărbătoare

În Postul Adormirii Maicii Domnului, credincioşii de pe valea superioară a Someşului Mare au avut posibilitatea de a se închina icoanei Maicii Domnului, adusă din Muzeul Mitropoliei Clujului în cele mai importante parohii ale Cercului pastoral-misionar Sângeorz Băi....