Tabăra anuală a Grupului Parohial de Tineret al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Cluj-Napoca

de | mai 9, 2017

38 de tineri din grupul parohial “Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca au participat timp de trei zile la tabăra anuală, ediția a 6-a, la Mărișel. Aceasta a cuprins activităţi diversificate, de la discuţii duhovniceşti, până la jocuri de grup și activități sportive. Tabăra a avut menirea de a întări comuniunea dintre membrii grupului parohial.

În perioada 5-7 mai 2017, tinerii grupului parohial “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăştur au participat la cea de a VI-a ediție a taberei de primăvară, organizată la Mărișel. Tabăra a debutat vineri seara cu citirea acatistului Sfântului Efrem cel Nou, cina, cateheză, jocuri recreative și un test de cultură generală.

Sâmbătă, cei prezenți au avut de ales între 5 ateliere: culinar (pregătitul prânzului și a unui tort tiramisu), cruciulițe, tras cu arcul, drumeție și ecologizare, pregătirea unui foc de tabără.

Tot sâmbătă, Părintele Dan Hognogi, a fost prezent pentru mai multe ore în rândul tinerilor, iar mulți dintre tineri au profitat de prilejul de a se spovedi. Duminică, Părintele Dan a revenit pentru a sluji liturghia la biserica din sat, iar tinerii au dat răspunsurile la strană.

Pe lângă cateheză, rugăciunea de dimineaţă şi seară, ateliere, în programul taberei și-au aflat locul și un treasure hunt pe echipe, un foc de tabără, cântece la chitară, jocuri de grup și un campionat de volei. Nu a lipsit tradiționalul joc ”Îngerașul secret” prin care fiecare tânăr și-a asumat rolul de îngeraș darnic pentru o persoană trasă la sorți.

Anul acesta, tema celor trei cateheze a fost ”Aspecte smintitoare din Vechiul Testament”. Prin lămurirea specificului religios al păgânismului antic, s-au dat răspunsuri la următoarele întrebări: Evreii: popor ales sau popor creat de Dumnezeu? Care a fost menirea acestui popor? De ce luptă Dumnezeu împotriva poporului egiptean și de ce poruncește poporului evreu să cucerească și să extermine populațiile canaanite? Este Dumnezeul Vechiului Testament crud și nemilos? Cum se împacă această duritate cu Dumnezeul Iubirii din Noul Testament?

Tabăra s-a încheiat duminică seara, după acordarea diplomelor personalizate și descoperirea îngerașului secret. Apoi, tinerii au pornit spre Cluj cu melancolia părăsirii raiului de la Mărișel, dar și cu bucuria așteptării următoarele întâlniri ale grupului de luni seara, la care vă invităm cu drag.

Mihaela Filipan, președintele grupului AMD

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Duminică, 27 noiembrie 2022, în satul Archiud, a avut loc întâlnirea Cercului Preoțesc de pe Valea Tecii, condus de părintele Vasile Motogna de la Teaca. Biserica Ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Archiud a găzduit acest moment mult dorit de...

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj s-a desfășurat, marți, 18 octombrie, potrivit tradiției, în istorica biserică de pe strada „Bisericii Ortodoxe”. Și tot conform cutumei, ședința a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de...