Tabără la Mărișel, pentru tinerii parohiei „Adormirea Maicii Domnului”

de | mai 10, 2015 | Activități parohiale

20 de tineri, membrii ai grupului parohial “Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca au participat timp de trei zile la o tabără, la Mărișel. Aceasta a cuprins activităţi diversificate, de la discuţii duhovniceşti, până la jocuri de grup și drumeţii. Tabăra a avut menirea de a întări comuniunea dintre membrii grupului parohial.

În perioada 8-10 mai 2015, tinerii grupului parohial “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăştur au participat la cea de a IV-a ediție a taberei de primăvară, organizată la Mărișel. Tabăra a debutat vineri seara cu o cină unde s-au servit bunătățile aduse de fiecare participant.
Sâmbătă, cei prezenți au avut de ales între patru ateliere: culinar, metaniere, autoapărare și pregătirea unui foc de tabără. De asemenea, o experiență inedită a fost concursul de vânătoare de comori din natură, pe echipe.

Programul celor trei zile a cuprins activităţi diversificate, precum: discuţii duhovniceşti, rugăciunea de dimineaţă şi seară, jocuri de grup, cântece la chitară, sport, drumeţie, foc de tabără, iar duminică participare la Sfânta Liturghie, la biserica din sat. Anul acesta, discuțiile duhovnicești au avut ca punct de plecare tema ”Hristos – Dumnezeu adevărat care s-a întrupat pentru noi”. În mijlocul celor 20 de tineri, în ziua sâmbătă s-a aflat părintele paroh Dan Hognogi, iar duminică, la liturghie, a slujit părintele Vasile Roman, iar răspunsurile la strană au fost date de participanții la tabără.

„Atmosfera familială și bucuria creștină s-au resimțit încă de la sosirea în tabără, fiind un prilej de a întări comuniunea dintre membrii grupului parohial de tineret”, a declarat pentru radio Renașterea președintele grupului, Mihaela Filipan.

IMG_0539

”Cel mai mult mi-a plăcut jocul prietenului secret. E palpitant să știi că cineva îți poartă de grijă, se gândește la tine și primești în ascuns daruri. Mi-a plăcut să îi trezesc dimineață pe tineri cu note înviorătoare de chitară.”, a declarat unul dintre participanți.

Alții au fost atrași de discuțiile duhovnicești: ”Mi-a plăcut prezentarea power point deoarece mi s-a clarificat de ce Hristos este cu adevărat Fiu al lui Dumnezeu și nu doar un profet sau un mare învățător, cum este privit în celelalte religii.”

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 8-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 8-a după Rusalii

În Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor), 7 august 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Începând din vara anului 2019, în Parohia Ortodoxă Soporu de Câmpie, Protopopiatul Turda se desfășoară proiectul catehetic intitulat „Mai aproape de Cuvânt” sub egida Departamentului Misionar al Arhiepiscopiei Clujului. Scopul acestui proiect catehetic  este întărirea...