Cateheza de azi reprezintă un nou popas din şirul catehezelor liturgice prin care prezentăm, pe scurt, simbolismul Sfintelor Taine. Tema de acumvizează explicarea momentelor principale din rânduiala Cununiei, pentru a înţelege cât mai bine importanţa ei, pentru a vedea legătura dintre Familie şi Biserică, dar şi pentru a evidenţia responsabilităţile ce rezultă din unirea dintre bărbat şi femeie, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Tratarea temei are în vedere simbolismul următoarelor momente din slujbă, dar şi a câtorva dintre obiectele utilizate: punerea inelelor (logodna), făcliile (lumânările), cununiile, paharul cu vin, înconjurarea mesei, „dezlegarea” cununiilor a opta zi.
Mai întâi, o definiţie concentrată a slujbei Cununiei: Taina prin care doi tineri primesc binecuvântarea Bisericii, în urma făgăduinţei liber-consimţite, dată în faţa părinţilor şi a preotului duhovnic, în scopul desăvârşirii personale, a naşterii de prunci şi a întrajutorării reciproce.
Şi acum, simbolismul, pe scurt:
– inelele (verighetele), care sunt cercuri închise, fără început şi fără sfârşit, erau în Vechiul Testament simbol al puterii şi încrederii ce se acorda cuiva; în creştinism ele simbolizează iubirea nesfârşită şi fidelitatea reciprocă, dar şi trăinicia legăturii dintre viitorii soţi;
– făcliile (lumânările) pe care le ţin naşii în mâini sunt simbolul curăţiei mirilor, al luminii darurilor cereşti, totodată, al bucuriei nuntaşilor. În acelaşi timp, lumânările sunt un simbol al jertfei: ca să lumineze, trebuie să ardă, să se topească… Viitorii soţi sunt îndemnaţi, astfel, la jertfă şi jertfelnicie, pentru a fi lumină unul altuia, dar şi celor din jur;
– cununiile, confecţionate în chipul coroanelor pe care le poartă regii şi împăraţii, simbolizează demnitatea, puterea şi biruinţa asupra vrăjmaşilor. În vechime, erau „încununaţi” împăraţii biruitori în războaie, atleţii care câştigau luptele în arene şi fetele care îşi păstrau curăţia virginală. Astăzi, cununile sunt un semn al încrederii pe care comunitatea (Biserica) o acordă celor doi, dar şi încununarea anumitor virtuţi prin care ei s-au făcut remarcaţi până în acel moment al vieţii lor. Simbolismul este deplin mai ales atunci când cei doi şi-au păstrat fecioria şi se prezintă curaţi înaintea Sfântului Altar. Părintele Galeriu aşa-i îndemna mereu pe tinerii care se pregăteau pentru căsătorie: feciorie până la Altar, fidelitate până la moarte!
– paharul cu vin şi pâinea (pişcoturile) binecuvântate de preot, din care mirii gustă de trei ori, închipuie atât bucuria nunţii, cât şi pregustarea din „paharul” comun al vieţii de familie, cu toate bucuriile şi necazurile căsniciei. Cântarea din acest moment, „Paharul mântuirii voi lua…” (fragment din psalmul 115), aminteşte de faptul că în vechime Cununia se săvârşea unită cu Liturghia, la care mirii se împărtăşeau chiar cu Sfintele Taine. Vinul şi pâinea de acum sunt doar o reminiscenţă a frumoasei rânduieli de odinioară. Trebuie să spunem, totuşi, că există şi astăzi, din fericire, miri care îşi păstrează curăţia până la nuntă şi care, după spovedania pe care o fac cu o zi-două mai înainte, participă la Liturghia din duminica nunţii lor, la care se şi împărtăşesc…
– înconjurarea mesei de trei ori simbolizează şi exprimă bucuria firească a nunţii. Cele trei cântări de acum au, fiecare, un anumit înţeles: „Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece…” – aminteşte de Întruparea şi Naşterea lui Iisus, ca îndemn pentru miri să aducă prunci pe lume; celelalte două: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit…” şi „Slavă Ţie, Hristoase…” – vor să amintească faptul că mirii trebuie să se facă părtaşi lui Hristos şi sfinţilor Lui, prin viaţa lor curată şi prin jertfelnicie, asemenea sfinţilor şi mucenicilor. Înseşi cununiile pe care mirii le au pe cap amintesc acum de faptul că Mântuitorul îi va încununa în ceruri pe soţii care vor avea o viaţă curată, aşa cum i-a încununat şi pe sfinţi;
– rugăciunea din ziua a 8-a, numită şi „dezlegarea cununiilor”, sau a „scoaterii mirilor la biserică” aminteşte, pe de o parte, de un obicei străvechi: mirii purtau după nuntă, timp de o săptămână, cununi de ramuri (frunze) de merişor, pe care preotul le lua (le „dezlega”) de pe capetele lor, a opta zi; pe de altă parte, rugăciunea (molifta) care se citeşte acum are rolul de a-i „dezlega” pe miri şi a fi învredniciţi să reintre în biserică, ei considerându-se nevrednici a intra, pentru că şi-au pierdut curăţia feciorelnică de mai înainte. Cel mai important aspect care trebuie reţinut însă este sugerat de una din expresiile din rugăciunea de dezlegare: „Învredniceşte-i să intre în sfânta biserică şi să se împărtăşească cu Sfintele Tale Taine…”. Mirii trebuie să apeleze, astfel, la preotul lor duhovnic (iar dacă nu au, să-şi aleagă neapărat unul), care îi va pregăti, prin Spovedanie şi sfaturile cuvenite, nu doar pentru simpla reintrare în Sfântul Locaş, ci pentru a se învrednici de primirea Sfintei Împărtăşanii. În acest mod, ritualul „dezlegării cununiilor”, sau al „scoaterii mirilor la biserică”, depăşeşte caracterul formal, ajutându-i pe miri să păşească creştineşte, încă de la începutul căsniciei. Mai pe scurt, slujba aceasta din a 8-a zi se împlineşte, are finalitate, numai dacă mirii ajung la Sfântul Potir.
Aplicarea firească a învăţăturilor desprinse din simbolismul acestei slujbe ne vizează pe toţi cei implicaţi în actul matrimonial: miri, părinţi, nuni, nuntaşi, preoţi-slujitori. Semnificaţia inelelor, a cununiilor, a lumânărilor, a paharului cu vin etc. trebuie transpusă de miri într-un comportament conjugal creştinesc deplin: iubire nelimitată, fidelitate, jertfelnicie, ataşament faţă de Biserică şi Neam. Părinţii, nunii şi nuntaşii prezenţi la săvârşirea tainei trebuie să însoţească preotul şi strana (corul) pe tot parcursul slujbei, cu atenţia şi evlavia cuvenită, conştienţi fiind că rugăciunile lor tainice au partea lor de contribuţie la temeluirea sfântă a căsniciei celor doi. În acest mod, toţi cei prezenţi dovedesc respect faţă de Sfântul Locaş, receptivitate faţă de semnificaţiile adânci ale ceremonialului şi dorinţă sinceră ca mirii să întemeieze o familie creştină, cu adevărat.
