Tineri ortodocși, împreună pentru viitorul Europei

de | sept. 3, 2015

Tinerii din România, alături de cei din Europa, dar și din comunitățile ortodoxe din Siria și Palestina, ce vor lua parte în perioada 4-7 septembrie la Cluj, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa se vor uni în rugăciune pentru binele societății.

 

Tineretul creștin poate schimba întreaga față a Europei

În fiecare dimineață și seară, în Piața Avram Iancu, de lângă Catedrala mitropolitană din Cluj, tinerii ortodocși vor lua parte la rugăciuni comune, ce vor fi rostite atât în limba română, cât și în alte limbi de circulație internațională. Împreună vor cere mila și ajutorul lui Dumnezeu pentru întreaga lume, aflată în declin moral, după cum însuși Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a spus cu numeroase ocazii.

„Bătrâna noastră Europă, maica civilizației, din punct de vedere spiritual a intrat în derivă. Plămădită la sânul Bisericii, în ce privește viața duhovnicească, a devenit foarte anemică. Și nu numai în ce privește viața duhovnicească, dar și din punct de vedere demografic este în regres. Cine o va redresa? Tineretul creștin, care cu vigoarea lui și cu harul lui Hristos, pot schimba în bine întreaga față a Europei”.

Rugăciunile din fiecare dimineață și seară vor fi urmate de câte o meditație, în dorința de a-i îmbărbăta și de a-i motiva totodată pe tineri să lupte împotriva nonvalorilor societății.

 

Deschiderea oficială, în prezența Patriarhului României

Tinerii de peste tot din lume, prezenți la Cluj vor lua parte vineri seara, de la ora 18:30, la deschiderea oficială a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Europa. Momentul solemn va avea loc în Piața Avram Iancu, în prezența Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. După intonarea imnurilor României și a Uniunii Europene, Preafericitul Daniel îi va binecuvânta pe toți cei prezenți, iar Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, va deschide oficial Reuniunea Tinerilor Creștini Ortodocși. Vor urma scurte cuvinte adresate de ierarhii prezenți la manifestare și de reprezentanții tinerilor din țară și străinătate. Vor fi prezentate apoi delegațiile, care se vor saluta cu creștinescul „Hristos în mijlocul nostru” și vor pune, în mod simbolic, pământ din zona de unde provin, la rădăcina „copacului tineretului ortodox din Europa”. Cu toții vor participa la final la rugăciunea de seară.

 Valorile creștine ale familiei, în atenția tinerilor creștini

În ideea de a deveni o forță unită și creatoare, acești tineri creștini ortodocși vor participa în cursul zilei de sâmbătă, la o serie de dezbateri, ce vor avea loc la școlile din zona centrală a Clujului. Ele vor fi coordonate de mai mulți profesori voluntari, ce s-au înscris în acest proiect și se vor centra pe valorile creștine ale familiei, atât de importante pentru viitorul Europei. Tinerii prezenți vor putea schimba astfel opinii referitor la viața creștină, cum trebuie ea trăită și mărturisită, aceasta în condițiile în care în ziua de azi mărturia credinței ortodoxe a devenit în unele zone ale lumii, precum Siria, o formă de martiraj.

Tot sâmbătă, tineretul ortodox va primi îndemnuri și sfaturi duhovnicești de la părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, de la Mănăstirea Essex din Anglia. Părintele va susține de la ora 19:00 în sala Polivalentă o conferință despre relațiile interpersonale în lumina relației noastre cu Dumnezeu.

 

Liturghie solemnă și o procesiune a tinereții, în centrul Clujului

Duminică dimineața, toți tinerii vor lua parte la Liturghia solemnă, oficiată pe scena special amenajată în fața Catedralei Mitropolitane, de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și de alți ierarhi și preoți din țară și străinătate. Răspunsurile la slujbă vor fi date de tineri în limbile română, greacă și rusă.

Tot duminică, de la ora 18:00 va avea loc pe străzile Clujului o procesiune a tinereții, ce va începe din Parcul Central și se va încheia în fața Catedralei ortodoxe, unde va avea loc și rugăciunea de seară. Pe tot parcursul procesiunii, tinerii vor intona cântări religioase, aducând astfel mărturie despre ce înseamnă credința în viața unui tânăr.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească la Parohia Ciumărna

Liturghie Arhierească la Parohia Ciumărna

În duminica în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ciumărna, Protopopiatul Zalău, localitate aflată în apropierea Municipiului Zalău,...

Hramul Mănăstirii Cristorel, în Sâmbăta lui Lazăr

Hramul Mănăstirii Cristorel, în Sâmbăta lui Lazăr

În sâmbăta dinaintea Săptămânii Patimilor a Postului Mare, creștinii ortodocși l-au cinstit pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Tot această zi este numită Sâmbăta lui Lazăr, deoarece amintește de ziua în care acesta a înviat din morți. Amintirea...

Hram la Schitul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi

Hram la Schitul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a săvârşit sâmbătă, 23 aprilie 2016, Sfânta Liturghie de sărbătoarea hramului, la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Turţ Băi, Protopopiatul Oaş. Peste 2.000 de credincioşi au venit în întâmpinarea Arhiereului, care a...

Episcopia Maramureşului, alături de cei nevoiaşi

Episcopia Maramureşului, alături de cei nevoiaşi

Biserica Ortodoxă Română, prin preoţii săi din parohii, nu este nepăsătoare faţă de cei aflaţi în mari nevoi materiale. O insulă de sărăcie se află şi în Baia Mare, în zona Pirită, locuită de familiile cele mai sărace de romi din municipiu. Aici, în cadrul proiectului...