Un secol de la înființarea Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”

de | nov. 19, 2019

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” marchează un secol de activitate cu un concert în sala „Auditorium Maximum”,  eveniment ce va fi susținut de absolvenți ai instituției de învățământ.

Gala Aniversară va avea loc marți 26 noiembrie 2019, de la ora 19:00, unde vor evolua câțiva dintre soliștii și ansamblurile care reprezintă Clujul cu succes pe scenele din țară și din străinătate: tenorul Ștefan Pop, pianistul Cadmiel Boțac, Corul „Ave Musica” și Orchestra „Antonin Ciolan” formate din studenți, profesori și absolvenți ai Academiei, aflate sub conducerea dirijorilor Gheorghe Victor Dumănescu și Cristian Sandu. Repertoriul reunește lucrări și momente inedite din creația simfonică, lirică, autohtonă și universală.

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca s-a înfiinţat ca instituţie de stat la 17 septembrie 1919, sub numele de Conservatorul de Muzică din Cluj, în contextul procesului de modernizare a învăţământului românesc după război, se arată pe pagina de internet a instituției.

Primul ei rector a fost dirijorul şi compozitorul Gheorghe Dima (1847-1925), care a condus instituţia din 1919 până la moartea sa, în 1925. În 1931, Conservatorul devine „Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj”. În 1950, Academia de Muzică a fost redenumită în „Conservatorul de Muzică”, denumire pe care a purtat-o până în 1990. Începând cu anul 1990, Conservatorul îşi schimbă denumirea, după numele primului ei rector, devenind astfel Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Printre profesorii care au contribuit la renumele instituţiei se numără doi membri ai Academiei Române: compozitorii Sigismund Toduţă şi Cornel Ţăranu. În 1971, prin contribuţia lui Sigismund Toduţă, la Conservatorul din Cluj-Napoca s-au deschis studiile doctorale în muzicologie. Totodată, în 1992, s-a instituit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. Au fost distinse cu acest titlu personalităţi marcante ale vieţii muzicale româneşti şi mondiale, precum: Mariana Nicolesco, Iannis Xenakis, György Kurtág, Krzysztof Penderecki, Yehudi Menuhin, Robert Levin, Christoph Bossert, Pascal Bentoiu, Ştefan Niculescu, David Ohanesian, Ioan Hollender.

În 1984, s-a lansat Concursul Gheorghe Dima, care reprezintă una dintre cele mai importante competiţii şi evenimente artistice din România. Academia cuprinde, în prezent, Facultatea de Interpretare Muzicală, Facultatea Teoretică, cărora i se adaugă şi o extensie la Piatra Neamţ. Oferta educaţională a Academiei cuprinde studii de licenţă, master, doctorat, învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă, cursuri de perfecţionare/postuniversitare.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Avanpremieră la Teatrul „Puck”: „Don Quijote”

Avanpremieră la Teatrul „Puck”: „Don Quijote”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă pe clujeni vineri, 14 octombrie, de la ora 18, la avanpremiera spectacolului „Don Quijote”, în regia lui Ioan Brancu. Totodată, sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Plüm-Plüm...

Concert caritabil In Memoriam Nello Santi

Concert caritabil In Memoriam Nello Santi

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, găzduiește duminică, 16 octombrie 2022, începând cu ora 17, un Concert caritabil intitulat „In Memoriam Nello Santi”, ale cărui beneficii se vor...

Florin Piersic va juca pe scena Operei Române din Cluj-Napoca

Florin Piersic va juca pe scena Operei Române din Cluj-Napoca

Vineri, 14 octombrie 2022, ora 18:30 în Sala mare a Operei Naționale din Cluj-Napoca se va juca spectacolul PERIPLU sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, soprană Diana Țugui și avându-l ca invitat special pe marele actor clujean Florin Piersic și cu partciparea...