Îndemnul la unitate adresat creștinilor din Efes, și prin ei tuturor creștinilor, poartă încă din deschidere o retorică bine articulată, sfântul Pavel mizând din start pe efectele persuasive ale tehnicii lui captatio benevolentiae. Adică o propoziție care să atragă la maxim atenția și bunăvoința încă de la început, și care să însumeze un argument forte al întregii argumentații. Apelul la unitate este de o importanță covârșitoare, fiindcă dezbinarea aduce mari prejudicii Bisericii. Poporul creștin formează un unic popor al lui Dumnezeu, constituit din mai multe etnii, nu doar din generațiile succesive ale lui Israel, însumând totalitatea mărturisitorilor unitari ai credinței celei una, în cadrul unei unități de duh indestructibile (Apocalipsa 21, 24). De aceea, oricine se face vinovat de dezbinarea poporului lui Dumnezeu, de Noul Ierusalim, vrednic este de moarte, după Cuvântul Mântuitorului (Luca 17, 1-2). Efortul duhovnicesc al tuturor credincioșilor ar trebui să fie îndreptat spre păstrarea cu orice preț a unității dintre ei, apostolul folosind o expresie înaltă: „unitatea Duhului întru legătura păcii” (tēn enóteta tou pnevmatos èn tō sindésmō tēs eirenes).
