În anul 2013, cercetările dedicate Sfântului Isaac Sirul din spațiul românesc erau îmbogățite de o valoroasă lucrare, odată cu publicarea volumului intitulat: Cunoașterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul, de către tânărul doctor în teologie, pe atunci, Valentin Vesa. Între timp, cel devenit părintele, iar ulterior Preasfințitul Benedict, a oferit cititorilor și alte texte valoroase, menite să creeze punți de legătură între spiritualități și să arate valoarea teologiei Ortodoxe în înțelegerea vieții mistice și a relevanței ei soteriologice.
Autorul însuși s-a pregătit în instituții universitare de prestigiu din Elveția și Italia, dar și din țară, înainte de a oferi spațiului teologic ampla sinteză dedicată unui părinte atât de important, exponențial pentru o latură deosebit de poetică a teologiei, anume Sfântul Isaac. Segmentată pe patru capitole mari, și acompaniată de o amplă listă bibliografică (p. 350-371) și o anexă (p. 315-349), lucrarea beneficiază de cuvântul înainte al Părintelui Arhiepiscop și Mitropolit Andrei al Clujului (p. 11-12). Dânsul subliniază cu privire la conținutul textului, faptul că:
„Lecturând această lucrare, aflăm mult mai multe lucruri legate de viața duhovnicească și de preocupările teologice ale Sfântului Isaac Sirul. Lucrarea umple un gol din literatura noastră teologică pentru că, în afară de Cuvintele duhovniești, traduse de Părintele Dumitru Stăniloae și de Cuvintele către singuratici,volumele II și III, traduse de Părintele Ioan I. Ică jr., bibliografia pe această temă lipsește aproape cu desăvârșire”. (p. 11).
Ampla introducere (p. 13-40) a autorului, vine apoi să vorbească despre necesitatea unui astfel de demers, să prezinte aspecte de natură metodologică, să îl plaseze pe cel investigat în contextul mai amplu al teologiei patristice și al celei a spiritualității și să vorbească despre actualitatea mesajului transmis de el. Cu acribia specifică teologului școlit în Occident, părintele Benedict sublinia atunci, rezumând câteva chestiuni de natură metodologică următoarele:
„În contextul celor afirmate mai sus, ne vom construi cercetarea pe două axe. Prima dintre acestea, preponderent obiectivă (cunoaștere de sus în jos), dedicată evoluției calitative a cunoașterii divine pe schema celor trei momente fundamentale din Iconomia divină (creație, răscumpărare și viața de după moarte) și relația dintre dreptate și iubire, ca atribute fundamentale ale lui Dumnezeu, vis-a-vis de creație, în toate aceste trei etape. Pe linia istoriei pedagocice, specific teodoriană, metoda folosită este cea deductivă (aristotelică), fără să lipsească însă și cea inductivă”. (p. 23).
Cel dintâi capitol vine apoi să-l prezinte pe Sfântul Isaac Sirul în calitatea sa de autor mistic siro-oriental (p. 41-82). După ce trece în revistă principalele aspecte ce-i definesc profilul bio-bibliografic (p. 41-52), părintele se oprește asupra lumii religioase în care a trăit (p. 53-62) și prezintă chipurile cele mai reprezentative care au exercitat o influență asupra lui, respectiv Evagrie Ponticul, Teodor de Mopsuestia, Ioan de Apamea și Sfântul Macarie Egipteanul. Apoi, vorbește despre teologia experiențială a lui și rolul ecumenic jucat de aceasta (p. 63-82), evidențiind aspecte ce țin cu precădere de receptarea lui postumă.
Cea de-a doua subunitate tematică (p. 83-126) vine să treacă în revistă aspectele antropologice cu valoare fundamentală, ce pot fi regăsite în operele Sfântului Isaac. E completată apoi de către cea următoare (p. 127-250), care-și propune ca, prin intermediul unui amplu expozeu, să vorbească despre cunoașterea lui Dumnezeu în viața duhovnicească și să aducă în atenție particularitățile regăsite în gândirea celui investigat, cu privire la acest subiect. Cel din urmă capitol (p. 251-298) completează tabloul antropologico-teandric al întregii investigații, vorbind despre modul în care cunoașterea Divinului se poate repercuta asupra eshatologiei și a vieții viitoare. Preasfințitul Părinte Benedict Vesa vorbește aici despre aspecte precum eshatologia și modul în care aceasta oferă posibilitatea teologhisirii despre viața viitoare (p. 254-261), moarte, ca sabat și judecată (p. 263-265), Împărăția lui Dumnezeu (p. 266-267), iubirea, bunătatea și mila Lui (p. 275-277), dar și alte elemente cu valoare fundamentală ale teologiei isachiene, oferind astfel o adevărată panoplie ce are în centru modul în care înțelege acesta cunoașterea lui Dumnezeu în relație cu experiența mistică.
Bazată pe o vastă bibliografie, provenind cu precădere din alte spații culturale și confesionale, ce este însă trecută prin filtrul gândirii unui teolog profund ancorat în realitățile Ortodoxiei și bun cunoscător al elementelor ei fundamentale, lucrarea Cunoașterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul se constituie într-o frumoasă și valoroasă contribuție teologică, ce vine să arate modul în care teologia răsăriteană permite, pe baza moștenirii liturgico-patristice, înțelegerea în profunzime a gândirii unor oameni ce au produs idei teologice de o complexitate aparte. În același timp, ea îl restituie Ortodoxiei românești pe părintele Isaac Sirul, a cărui traducere începuse în acele momente, oferind o cheie de lectură validă și stârnind apetitul cititorului spre a-și dori să pătrundă mai adânc în comorile teologiei siriace, ce-și are exotismul, originalitatea și frumusețea ei și nu se lasă întotdeauna decriptată cu ușurință.
