Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor

Valeriu Gafencu a fost numit de către Nicolae Steihardt „sfântul închisorilor”. Este greu să vorbim despre sfinții din temnițele comuniste fără măcar a aminti de Valeriu Gafencu. Dintre toți, el pare să fie cea mai emblematică persoană a deținutului politic care în anii grei de temniță s-a apropiat de Dumnezeu mai mult decât în viața de dinainte de arest.

Valeriu Gafencu s-a născut la data de 24 ianuarie 1921 în Basarabia, într-o comună de lângă orașul Bălți. Părinții săi erau țărani înstăriți. Mama sa era o femeie simplă și curată sufletește, iar tatăl său era intelectual. Valeriu Gafencu a urmat școala primară la Sângerei și Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Bălți. La câteva zile după absolvirea liceului forțele sovietice ocupă Basarabia și Bucovina de Nord. Familia sa a trecut Prutul și s-a refugiat la Iași. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Drept din acest oraș. A devenit Legionar încă din anul 1937. În anul 1942, în timp ce era anul II la Facultatea de Drept, Mișcarea Legionară este scoasă în afară legii pentru că avea caractera anticomunist și instigator. Valeriu Gafencu este arestat și condamnat la 25 de ani de închisoare. La acea vreme avea 20 de ani.

A fost trimis la Aiud, unde a stat din 1942 până în anul 1948. Cei mai mulți din cei prezenți cu el erau studenți arestați pentru aceeași vină.

În iunie 1943 legionarii au fost chemați să semneze o cerere de a merge pe front pentru a se reabilita. Valeriu Gafencu a refuzat. A spus că nu are nimic de reabilitat decât propria conștiință. Din punct de vedere politic nu se simte vinovat.  Pentru că a refuzat desolidarizarea, a fost înghesuit în celule de 4/2 metri cu regim foarte dur: mâncare slabă, dormit pe dușumele fără paturi. Abia după data de 23 august 1944  viața la Aiud devine mai puțin aspră. Deținuților li se permitea să se plimbe în interiorul închisorii, puteau vorbi între ei și puteau chiar să se viziteze. Cu această libertate au pătruns în temniță și Sfânta Scriptură și alte scrieri teologice. Împreună cu preoții întemnițați aveau loc mici întâlniri de aprofundare în Dogmatică, Apologetică, Arheologie bíblică, Ascetică și Mistică. Virgil Maxim, fost deținut, spunea că închisoarea crează condiții aparte. Celula le-a devenit chilie. Hrana puțină le-a devenit asceză, singurătatea le-a devenit prilej de a stărui mai mult în rugăciune.

Între 1946-1948 Valeriu Gafencu a fost mutat la Colonia de muncă Galda de Jos. Deținuții au fost împărțiți în echipe și ajutau țăranii din satele din împrejurimi cu munca câmpului. În toamna anului 1947 este mutat la colonia de la Unirea. Aici, gardienii i-au obligat pe deținuți să muncească și în zilele de duminică. Deținuții le-au amintit gardienilor că duminica au dreptul de a nu munci, dar aceștia nervoși i-au amenințat cu pistolul. Valeriu Gafencu le-a răspuns: „Puneți-vă pistoalele în tocuri. Mergem la muncă! Dar să știți că Dumnezeu n-o să vă ajute!”. Aceste cuvinte s-au împlinit. La finalul sezonului a sosit o furtună care a compromis toată recolta de fân. Calamitatea a avut loc duminica.

În anul 1948 deținuții sunt aduși înapoi la Aiud. Aici libertatea de care se bucurau mai devreme le este luată. Cărțile religioase (în special Sfânta Scriptură) le sunt confiscate. Cu această ocazie se face o nouă triere între deținuți. Valeriu Gafencu este trimis la Pitești. La început regimul părea mai lejer, dar în scurt timp gardienii și-au schimbat atitudinea. Îi băteau pe deținuți, le aruncau învinuiri imaginare, porția de hrană era cât să nu moară. La sfârșitul lunii decembrie a fost trimis la Văcărești într-un grup de 40 de persoane. Erau suspectați de TBC. Traian Popescu își amintește că pe cât îl părăseau puterile fizice pe Valeriu Gafencu pe atât de mult i se întăreau puterile spirituale. Sănătatea lui s-a deteriorat atât de mult încât a crezut că moare. În câteva zile își revine datorită tratamentelor de la medici. Era trist. Spunea „Domnul nu m-a vrut, nu sunt încă vrednic de împărăția Lui. Nu vă temeți, nu poate fi fericire mai mare  decât să te duci la Dumnezeu”.

În anul 1950 grupul de bolnavi TBC a lui Valeriu Gafencu a fost mutat la Târgu-Ocna. Aici s-a bucurat de mâncare consistentă și suficientă, libertate de a circula de la o cameră la alta și de a interacționa cu ceilalți deținuți. Doctorul Aristide Lefa a rămas uimit de personalitatea puternică a lui Valeriu Gafencu și de înalta ținută creștineacă pe care o trăia „fără ostentație” și care influența atmosfera spirituală a tuturor celor prezenți.  Tot din această perioadă își amintește Ioan Ianolide că la un moment dat un gardian mai zelos i-a confiscat perna lui Valeriu Gafencu. Un milițian mai omenos a ridicat perna dintre obiectele confiscate și i-a aruncat-o discret înapoi. Valeriu Gafencu i-a dăruit-o lui Traian, care era anchilozat și avea escare. Acesta nu a vrut-o și a dăruit-o lui Gheorghe. Nici Gheorghe nu a vrut-o și a dat-o la altul, până ce perna a ajuns înapoi la Valeriu Gafencu. Acesta s-a bucurat de ea și a primit-o ca pe un semn că Dumnezeu i-a dăruit-o.

La data de 18 februarie 1952 oamenii din jurul lui și-au dat seama că nu mai are mult de trăit. În jurul lui s-au strâns prietenii lui și cu lacrimi în ochi i-au ascultat ultimele cuvinte. Un preot a rostit o rugăciune, după care trupul său a fost înfășurat într-un cearșaf și dus în camera mortuară. În timpul nopții a fost înmormântat într-o groapă comuna.

Mărturiile despre viața lui sfântă sunt nenumărate. Ceilalți deținuți care încercau să ducă o viață spirituală înaltă îl vedeau ca pe un model. Octavian Anastasescu spune despre el că „era de-o evlavie greu de descris”. Prin viața sa aleasă nu doar că a ajuns în locașurile cele cerești, dar a ambiționat și pe alții să parcurgă același drum sfânt.

 

Surse:

Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate și adnotate de monahul Moise, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pp. 13-15, 18, 39, 75-80, 84, 86-87, 113-115, 123, 127, 144, 181 .

Octavian Anastasescu, Lângă Valeriu Gafenscu, Sfântul Închisorilor, Colecția din temnițe spre sinaxare, Editura Areopag, București, 2014, p. 67.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Valeriu Gafencu - sfântul închisorilor
Loading
/
Documentar | Mănăstirea și Cimitirul Eroilor de la Muntele Rece

Documentar | Mănăstirea și Cimitirul Eroilor de la Muntele Rece

Mănăstirea de la Muntele Rece, cu hramul „Înălțarea Domnului”, județul Cluj, a fost înființată în anul 1995, fiind ridicată pe locul numit „La eroi”, la altitudinea de 940 metri, unde se găsește un cimitir al eroilor din Al Doilea Război Mondial. În urma luptelor...

Monumentul ostașului român din Carei

Monumentul ostașului român din Carei

Istoria milenară a poporului român este marcată de nenumărate episoade ale luptei pentru refacerea integrității de neam și țară. Găsim la Carei monumentul închinat ostașilor români care au luptat și s-au jertfit pentru eliberarea ,,ultimei brazde de pământ” al...

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

Biserica de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Dângăul Mic, comuna Căpușu Mare, încadrată ca monument istoric, datează din a doua jumătate a  secolului al XVIII-lea (1764) și este ascunsă privirilor printre brazii din cimitirul satului. Beneficiind de prezența câtorva...

„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

DATE VECHI ȘI NOI PRIVITOARE LA GENERAȚIILE UNEI FAMILII ROMÂNEȘTI DIN LANCRĂM De-a lungul istoriei, de pe meleagurile albastrului Lancrăm, au pornit în lume personalități de marcă, nume ale vieții culturale și științifice românești, precum Ioan Pavel, Dorin Pavel,...

Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturdza vede lumina zilei la data de 24 aprilie 1794 în Iași, fiind fiul renumitului logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiica unui domnitor. Mihail a primit o educație aleasă cu influențe franceze și săsești, de la Christian Flechtenmacher și de la...