„Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut nimic” – Poetul Vasile Militaru  

Vasile Militaru a fost un poet creștin, dar mai înainte de toate a fost un om care și-a înțeles menirea pe acest pământ. Și-a asumat atât în viață, cât și în scrierile sale, rolul de misionar al Bisericii. El nu a făcut în viață compromisuri de dragul unei poziții sociale mai bune, ci a ales să promoveze atât prin viața sa, cât și prin versurile sale valori creștine înalte precum: adevărul, dreptatea, binele, smerenia și iubirea. Chiar el a spus la un momentat că: „Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut nimic”. Astăzi, când se împlinesc 61 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, se cade să-i cinstim memoria ca a unui vrednic patriot şi scriitor creştin al acestui neam, ce a dat de-alungul timpului atâția martiri și eroi.  

Vasile Militaru s-a născut la 21 septembrie 1886, în comuna Dobreni – Câmpurel, judeţul Ilfov, într-o familie de ţărani plugari. A absolvit doar patru clase din cauza situaţiei materiale precare a părinţilor. Cu toate acestea, de mic copil a îndrăgit cartea. A citit cu drag și pe nesaț orice carte găsea la biblioteca şcolii sau la biblioteca parohială. Avea de mic o inteligenţă sclipitoare. Cartea era pentru el ca o lumină a cunoașterii. A primit de la mama sa o frumoasă învăţătură creştină. De la părinți a moștenit și o credinţă puternică pe care şi-a întărit-o prin lecturi biblice şi morale. Ajuns la vârsta adolescenței și dorind să cunoască lumea, părăsește viaţa de la ţară şi se mută în Bucureşti. A început să scrie versuri de la 15 ani. Câţiva ani mai târziu îndrăzneşte să prezinte caietul cu poeziile sale scriitorului Alexandru Vlahuţă. Acesta îl recomandă lui Barbu-Ştefănescu Delavrancea şi lui Duiliu Zamfirescu. Încurajat şi sprijinit de aceşti scriitori, Vasile Militaru debutează la vârsta de 18 ani, în 1904, în revista „Literatură şi artă română“ a lui Nicolae Petraşcu. Din acel moment  începe colaborarea şi la alte reviste ale vremii: „Flacăra“, „Drum nou“ şi la ziarul „Universul“ al lui Stelian Popescu. În anul 1919 a publicat volumul de poezii „Stropi de rouă“, care conţinea versuri lirice şi pasteluri care descriau viaţa de la ţară. Publică şi basme, poezii patriotice, precum şi primul volum de „Fabule“ în 1928. În fabulele sale, Vasile Militaru tratează teme sociale şi morale care privesc viaţa societăţii moderne şi contemporane. Preocuparea sa religioasă a rămas totuși constantă şi permanentă, drept dovadă este volumul „Vorbe cu tâlc“ apărut în 1931. Volumul cuprinde cugetări, sentinţe şi tâlcuiri morale, în versuri. Cea mai cunoscută scriere a sa rămâne totuși „Psaltirea în versuri“, o riguroasă transpunere în versuri a Psalmilor lui David, lucrare la care lucrase mai mulţi ani. Cartea a apărut în 1933 şi a fost premiată de Academia Română. Opera sa de căpătâi rămâne însă Divina zidire, care reprezintă Biblia versificată şi ilustrată. A lucrat la această carte peste 25 de ani. Animat de un puternic spirit civic, în anul 1936, a publicat volumul „Cântecile crinului”. De asemenea, a însoţit Armata română în războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei. A îmbărbătat ostaşii cu cântece şi poezii patriotice. Versurile au fost adunate mai apoi în volumele „Eroii de la Stalingrad” şi „Atacul”. După venirea comuniștilor la putere, Vasile Militaru nu a mai putut publica nimic. Izolat de lumea literară şi-a căutat alinul în scrieri religioase. Aşa se face că în ultimii 15 ani de viaţă, după al Doilea Război Mondial, poetul Vasile Militaru a scris poezii religioase. În afară de „Divina zidire“, lucrare încheiată în 1955, el a mai scris „Poemele nemuririi“, „Şoaptele îngerilor“ – continuare la „Vorbe cu tâlc“ – poemul „Biserica Bucur Ciobanul“, „Cartea Iov“ din Biblie, transpunere în versuri după textul sacru, şi „Scară către Dumnezeu“, ultima sa carte scrisă în 1957. Toate aceste scrieri au fost tipărite postum de Editura „Lumină din lumină” între anii 1993-2008. Poezii religioase ale scriitorului Vasile Militaru au fost reunite într-un volum ce a apărut în 2017 la Editura Basilica.

După instaurarea regimului comunist, poetul Vasile Militaru a refuzat să-şi pună talentul în slujba comunismului. „În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul”, acesta a fost refuzul categoric al poetului, refuz care l-a costat libertatea. Datorită patriotismului său înflăcărat şi a luptei constante pentru adevăr şi dreptate, a fost arestat la 8 ianuarie 1959. A fost anchetat şi torturat la Piteşti, apoi transferat la închisoarea din Craiova. La 20 iunie 1959, Tribunalul Militar din Craiova l-a condamnat pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale. A primit douăzeci de ani de temniţă grea, zece ani de degradare civică şi doisprezece ani de închisoare corecţională, în total, 42 de ani. Cu toate că avea 74 de ani la arestare, a rămas ferm și devotat țelului și credinței sale, spunând: „Dacă am pierdut averi şi ranguri, dar nu am pierdut credinţa în Dumnezeu, nu am pierdut nimic”. La puţin timp de la condamnare, la 8 iulie 1959, poetul Vasile Militaru a trecut la cele veşnice în penitenciarul Ocnele Mari, judeţul Vâlcea.  Despre tortura și umilința, precum și despre rezistența sa în temnița comunistă ne-a rămas mărturia deţinutului Dumitru Radu Udar care a fost, alături de poetul Vasile Militaru, în ultimele sale momente de viaţă. „Am fost alături de poetul Vasile Militaru, atunci când în condiţiile tragice, impuse de geniile răului, de forţele întunecate ale comunismului, a trecut în eternitate. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credinţa în Dumnezeu a poetului, care şi-a acceptat moartea ca pe o împărtăşanie”. Prin efortul soţiei sale, Ecaterina Barbu Militaru, după 25 de ani poetul creștin Vasile Militaru a fost reabilitat şi înmormântat ulterior pe Aleea Clasicilor din cimitirul Bellu.