VIDEO | Conferința „Pe drumul Betleemului – motivații, ipostaze și căi de întâlnire cu Domnul”, susținută de PS Părinte Benedict Bistrițeanul

de | dec. 8, 2022 | Actualitatea religioasă

Joi seara, 8 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a fost invitatul Asociației Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) din Cluj-Napoca, în cadrul serilor duhovnicești din Postul Nașterii Domnului.

Cu acest prilej, Părintele Episcop-vicar Benedict a susținut o conferență pe tema „Pe drumul Betleemului – motivații, ipostaze și căi de întâlnire cu Domnul”, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Conferința a avut loc în aula Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, de la ora 20:00, și a putut fi urmărită pe canalele media ale ASCOR Cluj-Napoca și Radio Renașterea. De asemenea, poate fi urmărită integral AICI

Conferința face parte din cadrul serilor duhovnicești organizate pentru studenţi şi publicul larg, în perioada Postului Nașterii Domnului, în fiecare joi seara, de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Cluj-Napoca.

„Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioadele de post, unde se cade să ne îndreptăm mai atent către rugăciune, fapte bune și urmarea poruncilor lui Dumnezeu. Întâlnirile, cu persoane marcante ale Ortodoxei româneşti, dar şi cu renumiți profesori sau oameni de cultură, au scopul ca studenţii clujeni să aibă posibilitatea să asiste, dar să şi participe la dialoguri cu invitaţii”, informează site-ul ASCOR Cluj-Napoca.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2022 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2022 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 28 ianuarie 2023, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...