Vie Împărăția Ta; Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ” (Matei 6, 10)

de | dec. 6, 2021 | Catehetica

În cateheza anterioară[1], am putut observa, cu bucurie, că toți suntem frați între noi în virtutea Făuritorului nostru, Dumnezeu Tatăl. De asemenea, prin această cerere ne impunem ca numele lui Dumnezeu să se slăvească în viața noastră, să fie glorificat înaintea celor ce nu cred, prin practicarea vieții noastre.

În acest moment vom zăbovi asupra celui de-al doilea verset care cuprinde două din cele 7 cereri al rugăciunii „Tatăl nostru”. Prin urmare la sfârșitul acestei cateheze vom avea parcurse și trecute prin filtrul personal, dar luminați de Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, trei  dintre cererile minunatei rugăciuni transmise nouă de Mântuitorul Hristos[2].

Iată, după invocarea „sfințească-se numele Tău”,  Îl mai rugăm ceva, ceva deosebit de important întrucât cererea poate fi neînțeleasă dacă spunem rugăciunea în pas de atleți și neatenți. Îl rugăm „vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”.

„Vie împărăția Ta” ne provoacă. Nu vi se pare că nu sună a cerere, ci a imperativ, a poruncă, „vie împărăția Ta”? Oare n-ar veni Împărăția lui Dumnezeu dacă noi n-am cere? Ei bine și această cerere trebuie văzută în profunzime. La o privire mai adâncă nu putem uita că nu poruncim, ci ne rugăm. Pentru ce? Ne rugăm ca Împărăția lui Dumnezeu să vină, să sosească, să se facă prezentă și activă în viața și sufletul nostru. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că: „Iubindu-l ca Tată, dorim să vie împărăția Lui iubitoare. Dacă l-am simți ca pe un stăpân aspru, apăsător, nu am dori venirea împărăției Lui”[3].

De asemenea, ne amintim de alte două aspecte legate de Împărăția lui Dumnezeu: 1. Sfântul Apostol Matei este numit evanghelistul Împărăției, întrucât în evanghelia sa una din temele majore este cea a Împărăției lui Dumnezeu. 2. Sfântul Evanghelist Luca 17, 21 ne șoptește că „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”.

De aici, firesc, poate izvorî o nouă întrebare: Dacă Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru atunci de ce mai cerem ca ea să vină?  Trebuie să fim totuși cu luare aminte, să nu ne pripim. Vorbim pe de o parte de Împărăția lui Dumnezeu care e în noi, dar pe de altă parte de Împărăția lui Dumnezeu din afară, eshatologică, despre care ne vorbește și Sfântul Apostol Petru, la care ne facem părtași, când spune: „Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi!” (2 Ptr. 3, 12.)

Prin urmare, despre care dintre cele două împărății e vorba în Rugăciunea Domnească? Am fi tentați să spunem că despre cea din urmă. Dar dacă nu este așa, dacă mai implică o nuanță? La o analiză mai minuțioasă suntem tentați să spunem amândouă, întrucât nu putem cere să vină Împărăția lui Dumnezeu, cea de la Sfârșitul Veacurilor dacă nu suntem pregătiți și nu am actualizat împărăția dinlăuntrul nostru. Întrebându-i pe sfinți despre această expresie, Sfântul Ioan Hrisostom ne împărtășește următoarele:

„Și aceste cuvinte sunt iarăși cuvintele unui copil recunoscător, care nu-și lipește sufletul de cele ce se văd, nici nu socotește mare lucru pe cele din lumea aceasta, ci se grăbește către Tatăl și dorește cu înfocare pe cele viitoare. Toate acestea se nasc dintr-o conștiință curată și dintr-un suflet desprins de lucrurile de pe pământ”[4].

În completarea cuvintelor sfântului patriarh al Constantinopolului vin cuvintele unui alt mare sfânt, pe nume Grigorie de Nyssa, pe care l-am mai întâlnit și în catehezele precedente, punând accentul pe următoarele:

„Când cerem deci să vină la noi Împărăția lui Dumnezeu, o cerem aceasta prin puterea lui Dumnezeu. Cer să mă izbăvească de stricăciune (de corupere, de descompunere), să mă eliberez de moarte, să fiu dezlegat de legăturile păcatului, să nu mai împărățească asupra mea moartea, să nu lucreze împotriva noastră tirania răutății, să nu mai fiu sub stăpânirea celui ce mă războiește, să nu mă mai ducă acela în prinsoare prin păcat; ci să vină la mine Împărăția Ta, ca să fugă de la mine, mai bine zis să se mute în neființă patimile ce mă stăpânesc și împărățesc acum peste mine”[5].

Sfântul Grigorie subliniază un aspect care ne este de mare ajutor în înțelegerea următoarei cereri: „facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”. Noi cerem ca Împărăția lui Dumnezeu să vină, dar prin puterea Sa, or, acest lucru înseamnă recunoașterea autorității dumnezeiești, recunoașterea supremației Sale, ceea ce este semn de smerenie sau, mai bine spus, de auto-invitație la smerenie. Vedeți cum se leagă de frumos lucrurile! Cerem să „vină Împărăția lui Dumnezeu” conștienți de faptul că ea nu va veni decât prin voința și puterea Sa, moment în care ne smerim și ne plecăm în fața Creatorului.

Sigur, acum suntem la etapa disecării firului de păr în patru, deci la etapa întrebărilor și nu putem rămâne insensibili la cuvintele „precum în cer așa și pe pământ”. Ce vor să spună? Încotro vor să ne orienteze?

Observăm că din nou apare noțiunea de „cer”. De această dată pentru a sublinia lumea îngerilor, lumea nevăzută dar supusă lui Dumnezeu. Acolo se face întru totul voia Lui, acolo totul se petrece după cuvântul Domnului, acolo nu e ca pe pământ. Acolo este idealul, locul model, paradigmatic.  De aceea noi cerem să se facă voia Lui ca în cer.

Importanța venirii Împărăției lui Dumnezeu nu poate fi minimalizată. Venirea ei înseamnă, pe de o parte vivificarea legilor lui Dumnezeu în noi, mișcarea vieții interioare în sensul mântuirii, iar, pe de altă parte, accelerarea venirii Fiului pe norii judecății. Această venire va însemna ruperea zapisului greșelilor noastre și instalarea pentru eternitate a Cerului și Pământului noi, a unei vieți în har.

Dacă ne uităm cu atenție în sfânta biserică putem observa crucea pe care este răstignit Învățătorul. Ea vorbește despre săvârșirea voii lui Dumnezeu, aceea de a mântui neamul omenesc. Or, ce poate fi mai clar decât aceasta când vine vorba despre numele lui Dumnezeu?

Pentru noi cei de azi, pentru mine, pentru tine, pentru noi toți, venirea
Împărăției lui Dumnezeu este o realitate pe care o putem citi în fiecare mișcare a naturii. Nimic nu ni se datorează, iar tot ceea ce facem ca oameni observăm că e perisabil, trecător, mic și insignifiant raportat la măreața creație a Dumnezeului nevăzut. Împărăția lui Dumnezeu și voia sa sunt două elemente care, dacă lipsesc din iconomia mântuirii, nu ne mai permitem să vorbim despre o astfel de rânduială a mântuirii. Să căutăm Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte ni se vor adăuga nouă!

Cateheza viitoare va avea în centru cererea: „Pâinea noastră cea de toate zilele/cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi”. Amin!


[1] Fiecare cateheză se va deschide cu rostirea în comun a rugăciunii „Tatăl nostru…”

[2] Deși părem redundanți, repetitivi, repunctarea unor aspecte, asupra cărora am insistat și în cateheza trecută, este necesară. E drept, de această dată în partea introductivă a catehezei, repetițiile au rolul de fixare, după cum se procedează în lecțiile de școală, ajutăm la fixarea cunoștințelor.

[3] Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 534.

[4] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, PSB 23, traducere, indici și note de Pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 1994, p. 251.

[5] Sf. Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea domnească, PSB 29, traducere de Pr.Dumitru Stăniloae și Pr. Ioan Buga, București, EIBMBOR, 1982, p. 428.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Gloria Bizanțului

Gloria Bizanțului

Istoria creștinismului nu poate fi înțeleasă în complexitatea ei fără fascinanta lume a Bizanțului. Pe durata a peste o mie de ani, acest imperiu a cunoscut gloria dar și declinul, expansiunea dar și împresurările, și în pofida conotațiilor peiorative ale termenului...

Mai multe din Catehetica
Despre incinerare în învățătura ortodoxă

Despre incinerare în învățătura ortodoxă

Așa cum am observat în cateheza anterioară, creștinului ortodox nu-i este indiferent unde și cum este așezat trupul lipsit de viață. Cimitirul nu este un semn al morții, nu are sensul de necropolă (tradus mot a mot, orașul morților) ci un loc al adormirii în orizontul...

Despre cimitir în învățătura ortodoxă

Despre cimitir în învățătura ortodoxă

Chiar dacă trupurilor noastre vor învia, să nu uităm că pentru inițierea acestui proces trebuie ca mai întâi să fi murit. Gândul la înviere ne face, așa cum spuneam în rândurile anterioare, să privim viața și moarte cu alți ochi. Faptul că Hristos a înviat, că S-a...

Despre înviere în învățătura ortodoxă

Despre înviere în învățătura ortodoxă

Ce poate fi mai greu decât să crezi că omul va învia! Cine a înviat? Nimeni, se vor grăbi unii să spună. Și pe timpul Mântuitorului era o categorie socială și religioasă care susținea că omul nu mai învie, deși informații cu privire la această realitate avem încă din...

Despre moarte în învățătura ortodoxă

Despre moarte în învățătura ortodoxă

Nimic nu pare mai rece, mai înfricoșător, mai tainic decât moartea. Dacă în cateheza precedentă am atins câteva idei despre viață, despre rostul nostru pe pământ, în aceste pagini vom avea în atenție pragul ce trebuie trecut înainte de a vedea viața cea adevărată. Ce...

Despre viață în învățătura ortodoxă

Despre viață în învățătura ortodoxă

Creștinii recunosc în unanimitate că lumea este opera unui Dumnezeu atotputernic și iubitor. Nimic din ceea ce vedem, simțim, pipăim, auzim, nimic din ceea ce există sub soare nu ar fi dacă Dumnezeu nu ar fi Creatorul absolut. Cosmosul, cele văzute și cele nevăzute, i...