Voluntari din mai multe ţări vor învăţa, la Bistrița, tehnici de conservare a cojoacelor tradiționale

de | iun. 4, 2020 | Cultură

Voluntari din diferite ţări europene vor avea ocazia să lucreze la Bistrița cu piese din patrimoniul judeţean, în speciale cu cojoace din piele de oaie brodate, dintre care cel mai vechi datează din anul 1890.

Este vorba despre 12 persoane selectate de „European Heritage Volunteers”, care vor învăţa tehnici de conservare a cojoacelor din piele, specifice portului popular românesc, săsesc şi maghiar.

În acest scop, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Patrimoniu pentru viitor” şi Asociaţia „European Heritage Volunteers” din Germania, va organiza, în a doua jumătate a lunii iulie, o tabără cu participare internaţională.

„O să avem alături de noi specialişti în restaurare şi conservare din ţară, iar voluntarii o să încerce tehnici tradiţionale de conservare preventivă şi curativă pe cojoace. (…) În partea educativă, o să avem şi lectori, o să prezentăm şi noi din istoria, din prelucrarea şi realizarea cojoacelor”, a declarat muzeograful Gela Neamţu, informează AGERPRES.

În plus, participanţii vor avea parte de o excursie culturală, pentru a observa mai bine tradiţiile locale şi portul popular.

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud deţine o colecţie de 155 de sumane, cojoace şi pieptare, piese de patrimoniu provenite din toate zonele judeţului, care au făcut obiectul unei expoziţii în iarna anului trecut.

FOTO: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud

 

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Conferință despre viitorul satului românesc, la Cluj-Napoca

Conferință despre viitorul satului românesc, la Cluj-Napoca

O conferință care se va concentra pe soluțiile de revigorare și exploatare a potențialului economic și spiritual al satului românesc va avea loc miercuri, 23 octombrie 2019, la Cluj-Napoca. Organizat de Liga Studenților din Cluj, evenimentul se va desfășura sub forma...

Aproape 6.000 de spectatori, la Festivalul Internațional „Puck”

Aproape 6.000 de spectatori, la Festivalul Internațional „Puck”

Cea de-a 18 ediție a Festivalului Internațional „Puck” a reunit, între 14 și 18 octombrie 2019, la Cluj-Napoca, în jur de 50 evenimente, artiști din Canada, Japonia, Spania, Grecia, Ungaria, Italia și România, studenți și directori de teatre din toată țara. Numărul...