Zece profesori bistrițeni, premiați în cadrul „Galei educaţiei”

de | nov. 22, 2019

Zece cadre didactice din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost premiate joi, 21 decembrie 2019, în cadrul ediţiei din acest an a „Galei educaţiei”, pentru activitatea desfăşurată la clasă şi pentru faptul că au ştiut să fie „profesori altfel” pentru elevii lor.

Evenimentul, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, a avut loc la Centrul Cultural „Dacia” din municipiul Bistriţa, unde au fost invitaţi toţi cei 50 de profesori nominalizaţi, alături de directorii şcolilor în cadrul cărora activează.

Inspectorul general Camelia Tabără a menţionat în discursul său necesitatea dascălilor de a se reinventa şi de a răspunde nevoilor actuale şi viitoare ale societăţii, informează Agerpres.

Au fost acordate două premii pentru cadre didactice din ciclul preşcolar, trei de la ciclul primar, trei de la ciclul gimnazial şi două de la liceu. Dintre cei zece premianţi, cinci predau la unităţi de învăţământ din municipiul Bistriţa, câte unul la şcoli din oraşele Năsăud, Beclean şi Sângeorz-Băi, iar doi sunt de la şcoli din mediul rural, din comunele Salva şi Prundu Bârgăului.

Şcolile din judeţul Bistriţa-Năsăud au putut face nominalizări pentru „Gala educaţiei” timp de două luni, perioadă în care peste 70% din unităţile de învăţământ au trimis aproape 200  de propuneri, dintre care au fost selecţionate pentru finală 50.

Foto: www.rasunetul.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Zilele Memorialului Gherla, ediția a VII-a

Zilele Memorialului Gherla, ediția a VII-a

Lansarea albumului grafic și a expoziției omonime a Aidei Șușter-Boțan, „Chipuri ale sfințeniei”, dimpreună cu o conferință-eveniment cu Klaus Kenneth, autorul ortodox al volumului „2 milioane de kilometri în căutarea Adevărului”: iată evenimentele care anticipează...

„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

Artiștii Teatrului „Puck” vor prezenta, la finalul acestei săptămâni, spectacolele „Eljöhetnél hozzám!”/ „Te aștept!” și „Cenușăreasa”. Pe scena Teatrului „Puck” (str. I. C. Brătianu nr. 23) este programat pentru sâmbătă, 2 martie, de la ora 11:00, spectacolul...

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Handmade Transilvania, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită în perioada 28 februarie-2 martie 2024 la Târgul de Mărțișor. Pe perioada târgului, vor fi...

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

Studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” vă așteaptă să îi treceți pragul pentru a participa la o seară dedicată muzicii de cameră în compania Cvartetului Transilvan (Gabriel Croitoru - vioara I, Nicușor Silaghi - vioara a II-a, Marius Suărășan -...