75 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia: Două treimi din victime erau femei și copii

de | iul. 5, 2024

În noaptea de 5 spre 6 iulie se împlinesc 75 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia și Bucovina de Nord. Dacă primul val (12-13 iunie 1941) s-a concentrat asupra Bucovinei de Nord, cel de al doilea s-a concentrat pe Basarabia.

Aproape 36.000 de persoane, din care două treimi femei și copii, au fost încărcate în trenuri pentru vite, fără condiții minime de igienă și fără bagaje, cu destinația Siberia sau Kazahstan.

Rezultatul a fost colectivizarea averii țăranilor, care până atunci refuzau să se înscrie de bună voie cu averea lor în colhozurile (cooperativele) sovietice.

„Românii au fost pe locul trei, ca număr, în aceste lagăre, după nemți și japonezi” (care erau prizonieri de război), declara la o conferință Vasile Soare, fost ambasador al României în Federația Rusă.

75 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia: Două treimi din victime erau femei și copii
Un vagon din epoca deportărilor staliniste din Basarabia găzduiește expoziția dedicată acestui eveniment istoric. Vagonul și expoziția itinerantă pe care o conține a fost amplasat în Piața Adunării Naționale din Chișinău la comemorarea din 2023. O nouă ediție a expoziției va fi inaugurată în același loc sâmbătă, 6 iulie 2024. Sursa foto: Facebook / Andrey Tsurcan

Sâmbătă, 6 iulie 2024, la Chișinău au loc evenimente comemorative. În memoria victimelor deportărilor, a fost instituită o zi anuală de doliu național în această dată.

Oficialii vor depune coroane de flori pe Aleea Gării din Chișinău, apoi va fi inaugurată a doua ediție a expoziției „Trenul Durerii”: în Piața Marii Adunări Națională din Chișinău vor fi aduse două vagoane datând din epoca deportărilor, în care vor fi expuse obiecte, poze și istorii din viața familiilor deportate.

Expoziția va avea și o parte de conținut digital (cod QR) și multimedia.

A mai existat și un al treilea val de deportări, în 1 aprilie 1951, care a vizat 5.917 de membri ai Martorilor lui Iehova din Basarabia.

Cărți-mărturie despre deportarea românilor:

Vezi și:

Foto credit: Facebook / Biblioteca Publică Vîșcăuți

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

5 septembrie este Ziua internaţională a carităţii

5 septembrie este Ziua internaţională a carităţii

Ziua internaţională a carităţii este celebrată în fiecare an în data de 5 septembrie și are ca obiectiv sensibilizarea şi mobilizarea oamenilor, a ONG-urilor şi a altor forţe interesate din întreaga lume pentru a-i ajuta pe alţii, prin voluntariat şi prin activităţi...

Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

„Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni” spunea medicul, profesorul și academicianul clujean Iuliu Hațieganu. S-a născut la 14 aprilie 1885 în satul Dârja din comuna Panticeu și a copilărit în comuna Cojocna. A făcut studiile primare în...

35 de ani de la instituirea Zilei de rugăciune pentru mediu

35 de ani de la instituirea Zilei de rugăciune pentru mediu

Duminică se împlinesc 35 de ani de la instituirea, la începutul Anului Bisericesc, a Zilei de rugăciune pentru mediu în Biserica Ortodoxă, la inițiativa Patriarhul Ecumenic Dimitrios I al Constantinopolului. Patriarhul Ecumenic Dimitrios I a invitat întreaga lume...