Protejarea familiei creștine, un obiectiv comun al preoților din Beclean și al profesorilor de religie

de | dec. 16, 2015

Despre organizarea unui referendum ce prevede modificarea articolului din Constituție ce prevede familia s-a vorbit la ședința lunară a preoților de la Protopopiatul Ortodox Beclean ce a avut loc marți, 15 Decembrie 2015. Informarea a fost făcută de Vicepreședinte APOR Bistrița – Năsăud, Marius Chiuzan și Coordonatorul APOR al Protopopiatului Ortodox Beclean, Natașa Bindea.

Au fost aduse la cunoștința preoților necesitatea desfășurării acestui referendum, dar și modalitățile organizatorice. Li s-a explicat de asemenea, că acest referendum este important pentru a preveni unele acțiuni ateiste prin care se dorește legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex. Totodată se dorește ca articolul 48 din Constituție să definească foarte clar faptul că o căsătorie trebuie să fie făcută între un bărbat și o femeie, iar nu între două persoane.

Următoarea întâlnire cu preoții, legată de această acțiune, va avea loc în data de 29 decembrie 2015, zi în20151215_101449 care se vor stabili și următorii pași în care se vor aduna semnături de la creștinii ce doresc să trăiască într-o țară cu adevărat creștină și civilizată.

Protopopul Becleanului, Pr. Vicențiu-Doru Zinveliu, a transmis tuturor preoților ultimele hotărâri luate de Arhiepiscopia Clujului, dar și de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la slujirea preoților în alte eparhii.

Ședința s-a încheiat cu felicitările adresate noilor parohi ai comunităților Coldău și Malin, dar și cu urările de bine adresate celor ce și-au serbat ziua de naștere în luna decembrie a acestui an, a transmis pentru Radio Renașterea, corespondentul în protopopiatul Beclean, pr. Alin Pop.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...