Preoții din Protopopiatul Cluj 1 au primit îndemnuri legate de slujire, colaborarea cu enoriașii și catehizarea credincioșilor

de | apr. 16, 2024

Ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1, s-a desfășurat marți, 16 aprilie, cu bincevutântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, potrivit tradiției, la sediul actual al Protoieriei, respectiv în Biserica Ortodoxă cu hramul „Sfintei Treimi” și a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de preoții Cercului Chinteni, din sobor făcând parte și cel mai nou membru al protopopiatului, preotul Petru Ostaș, care în urma concursului a fost numit preot paroh al Parohiei Pădureni, cu filia Satulung. În calitate de invitat permanent al acestor ședințe, Pr. Dumitru Boca, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a propus spre dezbatere și dialog, pe lângă obișnuitele chestiuni administrative, o serie de aspecte practice privitoare la slujire și la provocările pe care preoții le întâmpină în parohii, respectiv în activitatea pastoral-misionară.

În privința slujirii, părintele vicar eparhial i-a îndemnat pe preoți să respecte rânduiala și să se ferească de inovații, manifestând responsabilitate, conștiinciozitate și maximă seriozitate în actul slujirii, indiferent de slujbă sau ierurgie, urmând programul slujbelor. Împărtășind experiențe din bogata activitatea pastoral-misionară, părintele vicar i-a îndemnat pe preoți să intensifice atât activitățile cu tinerii/adolescenții și copiii, folosind în mod inspirat metode de atragere a acestora și de implicare în viața comunității, cât și activitatea catehetică, accentuând nevoia și folosul spovedaniei și a împărtășaniei, ca mijloace necesare creștinului autentic.

În egală măsură, cercetarea bolnavilor și a credincioșilor aflați în situații dificile trebuie să rămână o prioritate, care legitimează în mod excepțional vocația preotului, care prin excelență este un om al rugăciunii.

Preoților li s-a adus la cunoștință metodologia necesară demersului de a găzdui în bisericile în care slujesc moaște ale unor sfinți aflați pe teritoriul țării noastre. Părintele vicar i-a încurajat pe preoți să cultive această tradiție, întrucât în evlavia creștină din Răsărit, cinstirea moaștelor are o însemnătate deosebită. ”Toți sfinții, adunați în jurul lui Dumnezeu, alcătuiesc desăvârșirea vie a Bisericii, o veritabilă scară între pământ și cer, între om și Dumnezeu. Prezența binecuvântată a sfinților se manifestă în biserică nu doar prin imagini și icoane, ci și prin sfintele moaște”, a explicat părintele vicar.

Prezența părintelui vicar a avut un caracter îndoit, sfinția sa insistând să celebreze alături de preoții Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1, pe care îi consideră colegi, împlinirea a 65 de ani. În acest context, părintele protopop Dan Hognogi i-a dăruit, în numele întregului protopopiat, un cadou livresc, respectiv „Un buchet de paraclise în metrica bizantină”.

În ultima parte a ședinței, în calitate de amfitrion, părintele protopop le-a mulțumit preoților care s-au implicat în cadrul Concursului Catehetic intitulat „Hristos – Cuvântul care vindecă” și l-a prezentat pe părintele Petru Ostaș, proaspăt paroh al Parohiei Pădureni, cu filia Satulung. Părintele Petru Ostaș este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, iar la adresa sfinției sale au avut cuvinte laudă atât părintele protopop Dan Hognogi, cât și părintele profesor Gheorghe Șanta, care l-au caracterizat drept un „om duhovnicesc”.

Mai multe foto AICI.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...