Activități cu tinerii în parohia „Sfânta Treime” din Bistrița

de | mai 17, 2016

Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Bistrița a demarat duminică, 15 mai, cilul de activitati pentru copii și tineri, inițiind această frumoasă misiune cu o întâlnire de cunoaștere. Întâlnirea s-a bucurat de prezența a peste 60 de copii care, împreună cu părinții sau  bunicii lor, au participat la Paraclisul Maicii Domnului, după care au interacționat în cadrul programului dedicat lor. Activitățile cuprinse au constat în audiția și interpretarea unor cântece la chitară, precum și  vizionarea de filme tematice și dialoguri interactive pe tema acestora.

Îndemnul părinților Tudor Mudure și Marius Pintican a fost ca tinerii și copiii să își consolideze viața prin participarea activă la activitățile derulate în comunitatea apartenentă, devenind astfel mai activi și mai implicați. De asemenea, dialogurile inițiate au atins aspecte referitoare la importanța educației  în viața fiecăruia și la nevoia de a reuni familia în toate activitățile duhovnicești și sociale. Această primă întâlnire, dincolo de a fi una de cunoaștere, a facilitat interacțiunea între copii de vârste diferite și a deschis calea pentru o varietate de programe sociale și pentru tineret pe care parohia „Sfânta Treime” le pregătește, precum întâlniri periodice, campionate sportive, ateliere tematice și tabere de weekend.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...