„Experimentul Târgșor”, pus în scenă de tinerii parohiei clujene Adormirea Maicii Domnului

de | apr. 10, 2017

Credincioșii din parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” au avut parte în Duminica Floriilor de un spectacol de teatru despre închisoarea copiilor de la Târgșor, pus în scenă de grupul de adolescenți ai parohiei.
Aflându-ne înaintea Săptămânii Patimilor, dar și în anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, cu binecuvântarea părintelui paroh, protopopul Dan Hognogi, tinerii creștini au pus în scenă secvențe din cartea „Experimentul Târgşor – începutul represiunii comuniste” scrisă de Victor Roșca.
Cartea este o relatare a faptelor petrecute în perioada comunistă la singura închisoare pentru minori, care se dorea a fi un centru de reeducare pentru tinerii anticomuniști și care urma să fie denumită ulterior „Experimentul Târgșor”.
„Am scris această carte ca pe un omagiu adus generaţiei de adolescenţi, elevi de liceu, care au avut curajul să se opună dictaturii comuniste şi să refuze colaborarea cu diavolul, atunci când cea mai mare parte a populaţiei se supunea cuminte, cedând în faţa forţei brutale”, scrie în carte autorul Victor Roșca, el însuși fost elev-deținut la închisoarea de la Târgșor.
Impresionați de chinurile la care au fost supuși semenii lor, dar și de curajul și puternica lor credință în Dumnezeu, tinerii actori ai grupului parohial de adolescenți, coordonat de Irina Enea, au reușit să transmită publicului din trăirile și suferințele acelor vremuri.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...