Întâlnirea cercului preoțesc Feleac-Vâlcele

de | mart. 26, 2018

În data de 25 martie 2018, cu ocazia Sărbătorii Buneivestiri în Parohia Ortodoxă Vâlcele a avut loc întâlnirea cercului preoţesc Feleac-Vâlcele, ocazie cu care de la ora 16 în Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu. Cu acest prilej a fost prezent în mijlocul nostru Părintele Conferenţiar Ioan Bizău care la finalul slujbei a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat rolul social şi eclezial pe care regiunea Feleac-Vâlcele a avut-o în decursul timpului. Aducem slavă şi mulţumire lui Dumnezeu că ne-a ajutat să fim în duh de rugăciune, preoţi şi credincioşi.

Pe lângă colecta pentru Fondul Central Misionar, în parohia noastră s-a demarat şi o campanie umanitară de strângere de fonduri pentru ajutorarea a doi tineri greu încercaţi de viaţă. Este vorba de o tânără care urmează un tratament cu imuno-terapie în Germania şi un tânăr din satul Gheorgheni care în urma unui accident de schi a rămas imobilizat la pat. Mulţumim lui Dumnezeu şi credincioşilor noştri că din puţinul fiecăruia am putut contribui la ajutorarea acestor tineri.

Pr. Sorin Buș, Parohia Vâlcele

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...