„Educație și bucurie sub aripa Bisericii”, în Parohia Feldru

de | sept. 26, 2018

Duminică, 23 septembrie 2018, în Parohia Feldru a avut loc o întâlnire educativă și duhovnicească cu tinerii din localitate.

Programul acestei zile deosebite a fost compus dintr-o serie de activități complexe destinate celor 60 de tineri participanți, activitatea fiind coordonată de către părintele-paroh Clapa Ioan, cu sprijinul tinerilor voluntari și a părintelui Todoran Vlad-Cristian din parohia Sălișca, protopiatul Dej.

Programul destinat tinerilor a început prin rostirea rugăciunii și prin jocurile de cunoaștere coordonate de către tinerii voluntari. Ziua a continuat printr-o serie de activități educative, recreative și sportive, activități ce au adus bucurie în rândul tinerilor și voluntarilor prezenți.

Printre activitățile de peste zi s-au numărat jocurile de grup, atelierele de chitară, pictură pe figurine de gips, împletirea de brățări și cruciulițe – ateliere organizate prin sprijinul tinerilor voluntari. Ultima parte a zilei a fost marcată de armonia cântecelor la chitară și de vocea tinerilor minunați ai parohiei Feldru, iar seara s-a încheiat prin tradiționalul foc de tabără.

Activitatea „Educație și bucurie sub aripa Bisericii” și-a propus să aducă bucurie și lumină în sufletele tinerilor participanți, determinându-i să înțeleagă că biserica este, prin excelență, spațiul eclesial unde educația se împletește cu bucuria.

Vlad Todoran

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...