Un dialog al omului cu Dumnezeu | Duminica a 12-a după Rusalii

de | aug. 26, 2023

Ev. Matei 19, 16-26;

Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.

Un dialog al omului cu Dumnezeu | Duminica a 12-a după Rusalii
Tâlcuirea Evangheliei duminicale
Un dialog al omului cu Dumnezeu | Duminica a 12-a după Rusalii
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/steliantofana/" target="_self">Pr. Prof. Stelian Tofană</a>

Pr. Prof. Stelian Tofană

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, titularul catedrei de „Studiul Noului Testament”.

Emisiuni recente

Duminica a III –a după Paști (A Mironosițelor) | Marcu 15, 43-47

Duminica a III –a după Paști (A Mironosițelor) | Marcu 15, 43-47

Duminica de astăzi, cunoscută drept a Mironosițelor sau a Miroforelor, poate fi considerată sărbătoarea femeii și feminității creștine. Virtuțile care reprezintă, prin excelență, femeile sunt: credincioșia, evlavia, delicatețea, discreția, pudoarea, buna-cuviință,...

Apostol Fapte 6, 1-7 – Alegerea celor șapte diaconi

Apostol Fapte 6, 1-7 – Alegerea celor șapte diaconi

Pericopa aceasta apostolică ne vorbește despre creșterea numărului credincioșilor din Biserica Ierusalimului, fapt ce duce la apariția unor nefericite conflicte între membrii ei. Văduvele creștine care proveneau dintre mediile păgâne, erau trecute cu vederea la...

Omul – între bine și rău

Omul – între bine și rău

În cadrul emisiunii de astăzi vom vorbi despre bine și rău. Omul este luptat prin diferite ispite, ispitele de-a stânga, așa cum le numesc Sfinții Părinți: de poftele cele rele și, implicit, de diavol. În cartea Vechiului Testament găsim scris că Dumnezeu, la un...