Episcopul Nicolae Ivan pe plaiuri sălăjene

de | aug. 12, 2021

Momentul astral de la 1 Decembrie 1918 aduce pentru toată suflarea românească o serie de schimbări majore, atât din punct de vedere economic, social, politic și bisericesc.

Ca urmare firească a reîntregirii teritoriale a fost și reorganizarea Bisericii Ortodoxe Române, reactivându-se sau înființându-se eparhii ortodoxe care să consolideze și să sporească nevoia de Biserică a românilor ortodocși. Printre noile eparhii apărute după 1918 se numără și cea de la Cluj, cu numele de „Episcopia ortodoxă română a Vadului, Feleacului și Clujului având reședința la Cluj”, și care a fost condusă din scaunul de ierarh de către Nicolae Ivan, ales la data de 28 septembrie 1921 și înscăunat în 6/21 Decembrie 1921 în biserica parohială din Cluj, numită Biserica din Deal.

La moment aniversar, când se împlinesc 100 de ani de la acest eveniment deosebit de important pentru românii ortodocși din această parte a țării, aducem în discuție, împreună cu pr. Claudiu Boia, doctorand în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la catedra de Istorie Bisericească Universală, o parte mai puțin cunoscută a activității episcopului reîntemeietor al eparhiei clujene, Nicolae Ivan.

De data aceasta, vă invităm să ascultați un dialog cu privire la activitatea ecleziastică din cadrul Protopopiatului istoric Unguraș, actualmente parte integrantă a Episcopiei Sălajului.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Episcopul Nicolae Ivan pe plaiuri sălăjene
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-robert-kovacs/" target="_self">Pr. Robert Kovacs</a>

Pr. Robert Kovacs

Absolvent al studiilor de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Doctor în Teologie, din anul 2024. Redactor la Radio Renașterea și preot paroh la Parohia Ortodoxă „Sfântul Silvestru” din Cluj-Napoca.

Emisiuni recente

Sosirea Sf. Pavel în Italia

Sosirea Sf. Pavel în Italia

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.   „Iată cum lucrează Dumnezeu! Și aș dori,...

Prezenţa Cuvioasei Parascheva în istoria Europei creştine

Prezenţa Cuvioasei Parascheva în istoria Europei creştine

An de an, în data de 14 octombrie, creștinătatea răsăriteană sărbătorește, celebrează cu slujbe frumoase, cu hramuri deosebite, pe una dintre cele mai cunoscute sfinte ale Europei creștine. Este vorba despre Cuvioasa Parascheva.  Creștinii de aici, din tot ținutul...