Despre împietrirea inimii

de | dec. 4, 2021

Într-o conferință organizată de ASCOR în anul 2013, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a fost întrebat următorul lucru: „Ce să facem când împietrirea inimii e atât de adâncă încât deși citim un canon de ore întregi nu simțim nimic, nu ne mișcă nimic, ci citim ca un robot? Ce să facem cu canonul în asemenea situații? Există alte soluții înafară de rugăciune, care ne-ar mobiliza și ne-ar face să ne apropiem mai mult de Dumnezeu în asemenea contexte?” Preasfinția Sa a răspuns: „Cu siguranță că în asemenea stări, rugăciunea citită nu prea ne este de folos și aici duhovnicii trebuie să aibă înțelegere și să nu impună, totuși, poveri pe umerii ucenicilor. Și atunci când nu merge rugăciunea citită, să încercăm să ne rugăm simplu, să încercăm să facem rugăciunea tocmai din această neputință de a ne ruga – Uite, Doamne, aș vrea să mă rog, dar nu sunt în stare, îmi este inima împietrită, nu mai simt nimic, nu știu ce să fac. Să o spui Domnului ca pe o spovedanie și această spovedanie către Dumnezeu va deveni o rugăciune foarte fierbinte pentru că te exprimi pe tine așa cum ești. (…) Îmi place foarte mult epicleza de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unde spune preotul – Nu pentru dreptățile noastre, pentru că nu am făcut ceva bun pe pământ, ci pentru mila Ta și pentru îndurările Tale pe care le-ai revărsat cu prisosință peste noi, îndrăznim să ne apropiem de sfântul și dumnezeiescul jertfelnic.”

Repere de viață duhovnicească
Repere de viață duhovnicească
Despre împietrirea inimii
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/natanael/" target="_self">Protos. Natanael Zanfirache</a>

Protos. Natanael Zanfirache

Slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Realizator al emisiunii „Repere de viață duhovnicească”.

Emisiuni recente

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P3

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Despre rugăciune

Despre rugăciune

În această emisiune vom vorbi despre rugăciune. Rugăciunea este vitală pentru omul credincios și definește cel mai plenar relația omului cu Dumnezeu. Ea are și un caracter particular dar și unul public, cu alte cuvinte ne rugăm și acasă dar ne rugăm și la biserică....