Un frate din Libia a venit la Avva Siluan în Muntele Panepho şi i-a spus:

„Avva, am un duşman care mi-a făcut mult rău. Mi-a călcat pământurile, pe când eram în lume de multe ori a încercat să mă rănească. Acum, mai mult decât atât, mi-a pus otravă ca să mă omoare. De asta vreau să-l dau în mâinile stăpânitorului. Cu siguranţă, părinte, dacă va fi pedepsit, sufletului său îi va fi de folos.”
„Fă cum crezi fiule!” a spus bătrânul.
„Atunci să ne ridicăm părinte, să ne rugăm ca să pot pleca la stăpânitor,” a spus fratele. Aşa că s-au ridicat şi au început să se roage. Însă de-ndată ce au ajuns la „iartă-ne nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Mt. 6, 12) bătrânul a spus: „şi nu ne ierta nouă greşelile noastre precum nici noi nu iertăm greşiţilor noştri…”
„Nu aşa părinte!” l-a întrerupt fratele pe bătrân.
„Da fiule, aşa!” a răspuns bătrânul. „Dacă chiar vrei să mergi la stăpânitor să-ţi îndeplineşti răzbunarea, Siluan nu se va mai ruga pentru tine.”
Atunci fratele s-a deşteptat şi şi-a iertat duşmanul.