Adevărul este că deseori mi-am pus întrebarea: cum se țin slujbele religioase pentru persoanele cu deficiențe de auz și de vorbire?
Iată că în Săptămâna Internaţională pentru Persoanele cu Deficienţe de Auz, marcată în fiecare an în perioada 19-25 septembrie, l-am invitat la Radio Renașterea, pe Părintele Adrian Petrescu de la Parohia Ortodoxă-Deficienți de Auz Cluj, de pe str. Târnavelor nr. 4 din Cluj-Napoca. Cunoscându-l, mi s-a descris o nouă perspectivă asupra multiplelor posibilități de a ține aproape de Biserica Ortodoxă Română, aproape de Dumnezeu.
Unii spun că slujbele noastre sunt prea lungi, dar este un punct de vedere ce s-a dovedit cel puțin subiectiv, dacă nu superficial. Pentru că urmărindu-i pe semenii noștri surdo-muți, cum își umplu inimile de liniștea cântărilor slujbelor sfintei liturghii, cum mâinile părintelui paroh trimit prin aer cuvintele pline de învățăminte din Sfânta Scriptură, totul într-o silențiozitate odihnitoare, atunci poți simți cu câtă intensitate răsună glasul tăcerii, exact acolo unde trebuie să se așeze pentru fiecare: în suflet și în minte.
Înviere și Solidaritate, dialog în lumina Învierii cu PS Episcop Benedict
„Învierea Domnului răspunde năzuinței umane celei mai intense și anume, aceea de a trăi veșnic și deplin împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, fiind conștienți că timpul pământesc al vieții ce ni s-a dat este darul lui Dumnezeu pentru noi”, a spus Preasfințitul...