Academia Română – la peste 150 de ani de la înființare | Președintele Academiei Române – Ioan Aurel Pop (AUDIO)

de | apr. 4, 2023

Rostul Academiei Române – la peste 150 de ani de la înființare – Academician Ioan Aurel POP:

ʺAcademia Română a stârnit deopotrivă admirație, gelozie sau chiar indiferență. Cei mai importanți creatori de valori din cultura română și universală s-au exprimat cu deferență, cu prețuire, chiar cu termeni elogioși la adresa instituției. Alți intelectuali – unii de marcă – nereușind să pătrundă între membrii înaltului for, s-au simțit, câteodată pe bună dreptate, frustrați și marginalizați, vărsându-și năduful asupra instituției. Au fost perioade în istoria mai recentă a României când anumite regimuri politice totalitare au încercat să-și subordoneze Academia sau chiar s-o anihileze. În acest sens, a excelat regimul comunist, care a confiscat în 1948 toate proprietățile Academiei și a exclus, în același an, circa 100 de membri ai Academiei, iar după 1974 nu a mai permis primirea de noi membri, lăsând Academia să moară fizic. Tot regimul comunist a creat la un moment dat o instituție de propagandă paralelă, purtând tot numele de Academie, menită să substituie și să înjosească venerabila și adevărata Academie. Asemenea tentative de diminuare și de subminare a rolului Academiei Române în societate nu au încetat nici după 1989. Cu eforturi uriașe, Academia Română și-a recuperat – cel mai adesea prin costisitoare procese în justiție – o mare parte dintre proprietăți, pe care, din varii motive (mai ales din carențe și erori legislative), nu le poate chivernisi cum s-ar cuveni. Și aceste bunuri – provenite nu din mila statului, ci din donații generoase făcute de mari personalități, începând cu Casa Regală a României – au stârnit gelozia și chiar ura unor entități din societatea românească, nu numai sub regimul comunist, ci și în ultimele decenii.ʺ

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Academia Română – la peste 150 de ani de la înființare | Președintele Academiei Române - Ioan Aurel Pop (AUDIO)
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bursele Academiei Române 2024-2025 | interviu cu acad. Ioan Bolovan

Bursele Academiei Române 2024-2025 | interviu cu acad. Ioan Bolovan

Este în plină desfășurare apelul lansat de Academia Română de acordare a burselor pentru elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate. Inițiativa face parte din proiectul „Academia Română în dialog cu tinerii“ și vizează susținerea...