Frica de război

de | feb. 14, 2024

Privind în jur, e limpede că trăim vremuri încolțite de umbrele conflictelor armate. De aici și frica de război, pe care-l asociem cu moartea. De aceea, l-am invitat pe părintele prof. Radu Preda, să privim problema în față și ne întrebăm: sunt justificate aceste temeri?
În concret, cu un conflict atât de aproape de noi, chiar la graniță, războiul nu mai e doar o simplă referință îndepărtată, ci este o realitate, chiar și dacă luăm în calcul doar numărul mare al refugiaților, al convoaielor militare care străbat drumurile țării. Situație care, într-un an electoral ca acesta 2024, trebuie tratată cu mere înțelepciune și precauție.
O primă concluzie, extrem de interesantă este următoarea: „Dacă frica de moarte e legitimă și oarecum o bună lecție pentru a înțelege darul vieții, la fel, frica de război, e un argument pentru a aprecia la o valență reală frumusețea păcii.”
Oricum, așa cum din perspectiva teologică (spirituală), de experiența războiului nu scăpăm (adică de cel „nevăzut” – cu noi înșine, cu obișnuințele, cu păcatele, tendințele și ispitele noastre, tot așa nu scăpăm nici de cea a morții, pe care o experimentăm chiar cotidian, cum a și explicat părintele profesor Radu Preda.
Prin urmare, frica de război și de moarte sunt firești, marele câștig fiind șansa Învierii și cea a Păcii, niciodată pierdute.
Doxa

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Frica de război
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ramocian/" target="_self">Ramona Mocian</a>

Ramona Mocian

Mediator, jurist, președinte al Corpului Profesional al Mediatorilor Cluj.

Emisiuni recente

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos | Sfintele Paști

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos | Sfintele Paști

Ev. Ioan 20; 19-23 „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa....